networking NO.MAD

Networking, antreprenori, freelanceri și voie bună. NO.MAD Talks anunță o a doua serie de evenimente

Comunitatea freelancerilor și antreprenorilor, NO.MAD s-a extins vara aceasta în mai multe orașe din România, pentru a reuni comunitățile locale. După prima serie de evenimente ce a avut loc în București, Brașov, Târgu Mureș, Galați, Timișoara, Cluj Napoca, și Berlin și a reunit în total peste 200 de…
relație toxică

Mă simt controlat și îmi este frică să recunosc. Sunt într-o relație toxică?

În zilele noastre, putem observa o mai mare atenție la tipul de relații pe care le avem. Deseori, ni se spune să ne ferim de oameni toxici sau persoane toxice. relație toxică Dar ce înseamnă, de fapt, acest lucru și care sunt semnele pe care le putem identifica?…
adultul emergent

Adultul emergent- noua perioadă din dezvoltarea unui om. Totuși, ce presupune?

Tranziția dintre adolescență și vârsta adultă deplină este o perioadă critică de dezvoltare modelată individual, familial, depinzând de circumstanțe sociale și istorice. Sarcina centrală a acestei perioade este aproape universală: tânărul să devină pregatit să-și asume rolurile majore din societate. adultul emergent Dar care sunt aceste roluri și…
Andra Dumitru

Andra Dumitru: despre Vibrația Nimfelor, ilustrații, stickere și prezența în social media

Andra Dumitru este o persoană foarte creativă care creează non-stop. O avantajează și zodia, care este vărsător, care inventează chestii noi, este despre avioane, extratereștri. Întotdeauna i-a plăcut să meșterească ceva în casă, să modifice un mic detaliu la rețete, să contribuie într-un mod pozitiv la mediul înconjurător.…

Simt emoții negative, cum să le gestionez? De ce mă simt trist în momente nepotrivite?

Ți s-a întâmplat să simți o emoție copleșitoare și să încerci să o faci să dispară? De câte ori ai simțit tristeţe fără motiv? În acel moment, ai încercat să te convingi singur că nu are rost și că ar trebui să te simți bucuros? De câte ori…

Mândruța: bijuterii cu tematică folclorică și nu numai, modelate din lut

Când v-ați apucat să modelați lutul polimeric și ce v-a motivat? Am descoperit lutul polimeric în august 2009, când aveam 13 ani, fiind la mare cu familia. Am găsit niște standuri cu accesorii din acest material și am realizat că putem să îl folosim și noi. În ceea…

Nu știu să-mi exprim sentimentele. Înseamnă că nu știu să comunic?

Relațiile interpersonale sunt un aspect esențial în viața fiecăruia (nu cantitatea ci calitatea contează). Faptul că ești ascultat, apreciat și îngrijit de alte persoane, ajută la prevenirea și la tratarea multor probleme, atât fizice cât și emoționale. Însă, oricât de mult ai iubi pe cineva, probabil uneori simți…

Andreea Rusu și Centrul Filia: „Feminismul nu este despre ura față de bărbați”

Andreea are 27 de ani, este directorul executiv al centrului Filia de trei ani și jumătate. Și-a început activitatea la centru în 2016, inițial ca voluntară. Povestea ei cu feminismul a început în studenție, pe vremea când studia la Științe Politice în cadrul SNSPA București. Andreea Rusu Primul…

Dezvoltare personală: un mit, o realitate alterată de propria percepție sau un lucru benefic?

În ultimii ani, conceptul de dezvoltare personală a luat cu asalt rafturile librăriilor cu cărți în domeniu, articole și o nouă deschidere. De multe ori, aceasta este asociată cu idei precum: 7 pași pentru reducerea stresului, cum să gestionezi relațiile conflictuale, cum să îți asiguri un trai de…