Alle Mar Creations: Am vrut ca lucrările mele să fie unice, de neînlocuit

Alle Mar Creations

Secolul XXI a adus cu ea un întreg proces de modernizare și lucruri produse industrial, în număr tot mai mare. Astfel, a început din ce în ce mai mult să dispară sau, în anumite cazuri, să se scumpească obiectele hand-made. De ce să se scumpească? Tocmai pentru că sunt unice și conceperea lor necesită mult timp. Alle Mar Creations este una dintre puținele tinere mămici care în timpul ei liber colorează zilele oamenilor prin căni personalizate.

 

Care a fost conceptul de la care a pornit această afacere?

De mică am iubit arta. Îmi plăcea să creez și să-mi las imaginația să zboare. Clar trebuia să fac ceva cu acest dar, însă nu știam unde urma să mă opresc.

De la desenat și scris, am ajuns să fiu make-up artist, iar de la make-up artist, la a decora tot felul de obiecte cu lut polimeric. Aici m-am oprit. Am devenit mămică la vârsta de 20 de ani, iar această binecuvântare m-a ajutat să descopăr pasiunea pentru decoratul cănițelor.
Alle Mar Creations
Nevoită să stau acasă cu cel mic, îmi doream foarte mult să nu depind financiar de soț. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu independentă și să nu aștept de la nimeni nimic. Într-o zi, verificând feed-ul Instagram-ului, în secțiunea „explore” am dat întâmplător peste o căniță frumos decorată a unei fete din Germania. Imediat mi-a stârnit atenția și mi-am zis: „asta trebuie să fac și eu!”.
Am început să caut informații despre produse, site-uri de unde le pot achiziționa și în următoarele zile eram cu produsele în față. Eram extrem de entuziasmată (mai ceva ca atunci când soțul meu se întoarce din oraș și îmi aduce McDonald’s sau KFC, noroc că Dumnezeu mă ține slabă oricât de mult aș mânca), însă nu știam de unde să încep. Nu găseam toate informațiile care să mă ajute, ci doar foarte puține, așa că am fost nevoită să descopăr totul singură.
Bineînțeles, începutul a fost eșec total, însă nu m-am dat bătută nicicum. Îmi doream să fac asta și să ajung la a face lucrări la nivelul celei pe care o văzusem inițial pe Instagram, lucru care s-a și întâmplat.
Descoperind toate trucurile și exersând timp de un an și ceva, am ajuns să am propriile mele lucrări originale de care sunt extrem de mândră. Nu pot spune că am lucrări perfecte, lucrul manual nu poate fi perfect, însă fiecare este unică în felul ei.
Alle Mar Creations

Când ați pornit la drum, care au fost așteptările pe care le-ați avut?

Singura așteptare a fost să ajung în punctul în care lumea să se bucure de ceea ce cumpăra și să revină de fiecare dată cu aceeași emoție și același drag. Asta înseamnă foarte mult pentru mine!

De ce ați ales să personalizați căni într-un astfel de mod unic, de mână?

Am vrut să fac ca totul să fie diferit față de ceea ce eu văzusem la momentul respectiv. Am vrut ca lucrările mele să fie unice și de neînlocuit. Alle Mar Creations

Ați avut vreo inspirație în tot acest proces sau ați reușit să totul singură?

Desigur! Urmăresc diverși artiști care se ocupă cu modelatul! Sunt sursa mea de inspirație.
Alle Mar Creations

Care sunt greutățile de care ați dat de când aveți această afacere?

Chiar nu am avut parte de greutăți, doar de clienți minunați care fac posibil acest vis al meu! De-a lungul acestui drum, am întâlnit multe persoane care mi-au devenit prieteni buni. Sunt recunoscătoare pentru acestea!

Care este procesul prin care realizați o cană?

În cazul unei cănițe cu SweetDoll, primul pas este să curăț bine cănița înainte de a începe lucrarea. Al doilea pas este etapa modelării. Prima dată se formează corpul, se uniformizează totul pentru a exclude orice defect major. Următorul pas este formarea îmbrăcăminții, părul, ochii, și ultimul lucru, umbrele dacă consider că este nevoie. Se introduce cana în cuptor și se lasă timp de 1h și 40 de minute aproximativ la 110°. Ultimul pas este șlefuirea canuței și figurinei pentru o lipire de durată a fugurinei. Alle Mar Creatio
ns
Alle Mar Creations

Cum vă simțiți când cineva achiziționează un produs (sau un set), dar când primiți mesaje de apreciere?

Atunci când lucrările îmi sunt apreciate și achiziționate de atât de multă lume, știu că munca și implicarea mea nu sunt în zadar. Fiecare comandă trimisă și fiecare feedback pozitiv, îmi dă încredere în mine și putere să continui. Mă simt extrem de norocoasă cu așa clienți de vis!

 În ce constă viziunea dumneavoastră pe termen lung legat de acest business?

Îmi doresc să evoluez și mai mult! Sunt sigură că pe viitor nu voi mai putea face față cerințelor de personalizare. De aceea vor fi făcute stocuri de produse pe care le voi posta pe Facebook/Instagram/site web pentru cei care vor dori să achiziționeze orice lucrare a mea.
Alle Mar Creations

Care este sfatul dumneavoastră pentru persoanele care își doresc să înceapă confecționarea unui produs unic?

Să nu se dea bătuți, niciodată! Lucrul manual nu este ușor, asta este clar, însă nu este imposibil! Cu cât lucrezi mai mult și te implici, cu atât rezultatele nu vor întârzia să apară! Eu întotdeauna am luptat pentru visele mele, toți ar trebui să facă asta! Nu este greșit să visezi, greșit este să te oprești din a visa.

Îți dorești să achiziționezi una sau mai multe din cănile făcute de Alle? Te invităm să o cauți pe Instagram.
Ai mai dori să citești interviurile din noastre? Te invităm să citești interviul Ioanei Puiu!
Fii la curent cu activitatea noastră și urmărește-ne pe Facebook și pe Instagram pentru a afla mai multe despre viața de stundet.

A pus bazele proiectului în 2020, la începutul pandemiei, înainte să își dea bacul. Acum, este anul 3 la jurnalism în Oradea și membru asociat în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Iubește cafeaua, cărțile și ploile zilelor de vară.