Autoînvinovățirea: de la subconștient până la autoabuz emoțional

autoînvinovățirea

Autoînvinovățirea este un proces cognitiv în care individul atribuie întâmplarea unui eveniment neplăcut/stresant propriei persoane. Acesta nu este neapărat un lucru rău, căci sentimentul de responsabilitate, vinovăție sau rușine ne împiedică să-i rănim pe alții și ne permite să învățăm din greșelile noastre. Ne ajută să fim mai empatici unii cu alții. Cu toate acestea, este o problemă atunci când ne învinovățim pentru lucruri pe care nu le-am făcut sau pentru care nu ar trebui să ne simțim responsabili. Mai precis, indivizii nu atribuie succesul sau eșecul muncii grele și altor factori controlabili, ci abilităților proprii, caracteristicilor interne și stabile, de exemplu inteligența.

Această situație poate face din autoînvinovățire una dintre cele mai toxice forme de autoabuz emoțional.

Ea amplifică insuficiența noastră percepută, fie că este reală sau imaginară și ne paralizează. Un factor care contribuie semnificativ la acest proces este distorsionarea imaginii pe care o avem față de valoarea propriei persoane și/sau iluzia că trebuie să fim perfecți sau să avem dreptate. Aceasta ne poate împiedica să înaintăm în viață și poate duce la rușine intensă, până la autodevalorizare. autoînvinovățirea

Distorsiunea față de propria persoană își are originea în copilărie, în confruntarea cu eventimente considerate traumatice.

Acesta poate fi atât abuz fizic sau sexual, cât și emoțional, cum ar fi neglijența sau criticile excesive ale părinților. Când copiii se confruntă cu traume, adică evenimente care cauzează stres emoțional ridicat, încearcă să înțeleagă situația și să caute cauza acesteia. Însă fără ghidarea adecvată copii își vor asuma vina, ei având încă o gândire autocentrică și își vor reprima emoțiile (furie, frică, tristețe). Există și cazul în care părinții îl înviovățesc direct pe copil pentru lucruri care nu sunt vina lui, îl critică sau au așteptări nerealiste, acestea fiind internalizate de către copil și construiesc baza percepției pe care îl au față de propria persoană și de funcționarea lumii.

 

autoînvinovățirea

 

Oamenii care suferă de autoînvinovățire nesănătoasă sunt predispuși la autocritici toxice, pot crede că întotdeauna ar fi în pericol de eșec, că nu pot face niciodată nimic corect, alții știu întotdeauna mai bine.

Dacă ceva nu este perfect, totul este perceput ca fiind groaznic și din vină proprie. Pot fi predispuși la depresie, emoții copleșitoare de rușine, vinovăție, anxietate, singurătate, confuzie, lipsă de motivație, lipsă de scop, paralizie, sentimentul de a fi copleșit sau vigilență constantă. autoînvinovățirea

În plus, poate juca un rol important în problemele relaționale și profesionale ale persoanei. La locul de muncă, ei pot să-și asume prea multe responsabilități și să fie predispuși să fie exploatate. În relațiile romantice sau personale, aceștia pot accepta abuzul ca un comportament normal, pot fi incapabili să rezolve conflictele în mod constructiv sau să înțeleagă nerealist cum arată relațiile sănătoase. Alte probleme interpersonale conexe sunt codependența, neputință învățată, sindromul Stockholm, limitele slabe, incapacitatea de a spune nu, autocenzurarea.

Când te confrunți cu o situație concretă din prezent, primul pas în eliberarea de autoînvinovățire este recunoașterea corectă a responsabilității.

Identifică o situație, analizează-o obiectiv și observă toate lucrurile pe care le-ai făcut. Cât la sută din situație este cu adevărat în controlul meu? Cât la sută este în controlul altora sau al factorilor situaționali? Ce altceva puteam să fac ca să iasă mai bine? Cum interpretez ceea ce se întâmplă? Ce gânduri am despre mine? Unde sunt prea aspru și judec prea dur? Cum mă face acest lucru să mă simt?

 

autoînvinovățirea

 

Următorul pas este asumarea responsabilității.

A-ți asuma responsabilitatea nu este același lucru cu a-ți asuma vina. Ideea de vină sugerează că există o greșeală sau o problemă implicită în ceva sau cineva. Să ne asumăm responsabilitatea înseamnă să ne recunoaștem rolul în situația problemă și să învățăm din ea. Astfel, vei fi capabil să te concentrezi pe trăsăturile tale pozitive și să ai o imagine realistă asupra deficiențelor tale. autoînvinovățirea

Concentrează-te la ce te-a învățat situația și încearcă să lucrezi la neajunsurile tale.

Greșelile de obicei nu se întâmplă pentru că este vreo problemă cu noi ca și om, ci pentru că nu avem destule cunoștințe sau abilități pentru a ne confrunta cu situația în mod adecvat. Nu asocia o greșeală cu valoarea propriei persoane.

Elimină ideea de perfecțiune, căci acesta nu există și fi iertătoare cu propria persoană. Este în firea omului să facă greșeli, nu trebuie să fii perfect ci doar să faci tot ce ține de tine.

În cazul în care există o traumă din copilărie neprelucrată în spatele autoînvinovățirii excesive, este nevoie sa digeri trauma.

Pentru asta este recomandat ajutorul unui psiholog. Încearcă să pornești dintr-o situație prezentă în care te-ai simțit vinovat și să te întrebi: Vocea cui o auzi când îți vin gândurile de critică? De ce moment din copilărie îți amintește stuația? Ce emoții ai simțit atunci? Tu ai învinovăți un copil pentru situația respectivă? Ce ai fi vrut să ți se spună/facă în momentul respectiv? autoînvinovățirea

 

autoînvinovățirea

 

Abține-te de la critici pentru gândurile și sentimentele care apar.

Rămâi cu ele și investighează ce se întâmplă și încearcă să simți ceea ce este dedesubt reacției tale. Încearcă să fii empatic și iertător cu tine însuți și acceptă că unele lucruri nu stau în controlul tău. Oamenii sunt prizionerii propriilor traume care îi fac să reacționeze în concordanță cu acestea și deseori duc la a răni alți oameni. Nu au nimic legat de tine și nu poți controla felul în care prelucrează și reacționează la evenimente. Însă poți controla propriile reacții, emoții și gânduri. autoînvinovățirea

Amintește-ți mereu că tu ai făcut tot ce ai putut mai bun în situația respectivă, având cunoștințele și resursele de atunci. Tu te definești pe tine, nu greșelile, experiențele traumatice sau credințele celor care te-au rănit.


© Janoff-Bulman, R. (1979). Characterological versus behavioral self-blame: Inquiries into depression and rape. Journal of Personality and Social Psychology, 37(10).

© Self-Blame: The Ultimate Emotional Abuse.

© 6 ways childhood abuse and neglect leads to self-blame in adulthood.

© Brach, Tara. (2016).  Releasing Self-Blame:  Pathways to a Forgiving Heart.


Te invităm să citești și alte articole scrise de psiholog clinician, Renata Sandor.

Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.