Budea Florin: „Dragii mei, jurnalismul meu nu va fi același cu al vostru.”

Budea Florin

Budea Florin este un veteran al jurnalismului orădean, iubitor de natură și formator de viitori jurnaliști. Câștigător al premiului Mile Carpenisan, participant direct al revoluției de la 1989, manifestă și acum o implicare deosebită în viața cetățenilor orădeni.

Dumneavoastră ați urmat cursurile mai multor facultăți: Facultatea de Drept din București și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Comunicării din Oradea, specializarea Jurnalism, scriindu-vă lucrarea de doctorat în domeniul istoriei. Ce v-a motivat în a vă însuși atât de multe cunoștințe?

Cineva compara viața cu un sprint, altcineva spunea că, din contră, e un maraton, eu cred că e cam ca la instrucție: culcat, salt înainte, culcat. N-am căutat să mă „rezolv” cu diplome. Citatul atribuit lui Eminescu: „O diplomă m-
ar aranja în ochii lumii, dar nu și într-ai mei”, mă urmărește demult. Îmi place să cred că mi-am căutat calea. Și încă o mai caut. La fel cum încă mai caut răspuns și la unele întrebări. Asta nu înseamnă, Doamne păzește, că aș pune
sub semnul întrebării importanța educației, a școlii. Viața mi-a demonstrat că avem tot timpul de învățat și, cu cât acorzi mai multă atenție educației, cu atât îți va fi mai ușor în viață. Una peste alta, n-am regretat nicio carte citită, nicio școală absolvită, nici un muzeu vizitat și înșiruirea ar putea să continue. Budea Florin

Ați fost militar și ați participat direct la evenimentele din decembrie ale anului 1989. După publicarea articolului „Tokes- Angajatul Securității”, vicepreședintele Parlamentului European v-a dat în judecată; cu toate astea v-ați păstrat profesia de jurnalist. Cum ați trecut peste perioada respectivă?

Orice proces e o traumă. Cine spune că nu-i așa, ori n-a trecut prin această experiență, ori e de-a dreptul insensibil. Nu degeaba sălilor de judecată li s-au spus „ale pașilor pierduți”. Acum, la subiect. Cine contestă meritele lui Tokes
Laszlo în Revoluția din 1989 n-a înțeles nimic din ce s-a întâmplat. Erou principal sau agent provocator, Tokes a fost, orice s-ar spune, persoana de la care a început totul, scânteia. Budea Florin

Povestea cu procesul și articolul care l-a prilejuit ține de credința mea în libertatea de expresie a fiecăruia.

De fapt, a fost o poveste despre cum a intervenit Securitatea pentru reangajarea pastorului Tokes într-o altă eparhie reformată, decât în cea de unde fusese dat afară, cea de la Cluj. Tokes, avocatul său și, cu părere de rău, nici instanța n-au vrut să înțeleagă esența poveștii. De altfel, le-am spus doamnelor din completul de judecată să „nu judece opera după copertă” și să facă măcar efortul de a citi textul incriminat. Nu mai contează, e ca în filmul acela „Fiecare vede altceva”. Budea Florin

Tokes și avocatul său căutau să obțină un „certificat”, din partea unei instanțe, că fostul episcop nu a colaborat cu poliția politică. Documentele spun altceva… Eu am încercat să îmi fac datoria de jurnalist, pe baza unor documente și a unor mărturii… M-a costat 750 de lei, atât a fost amenda pe care am încasat-o. Dacă stau bine să mă gândesc, a meritat.

Datorită curajului de care ați dat dovadă în articolul menționat mai sus ați obținut premiul Mile Cărpenișan. Cum a influențat acest premiu cariera dumneavoastră în jurnalism?

Nicicum. Cred că nimeni, în afară de dumneavoastră și vă mulțumesc pentru asta, nu își mai amintește de acest premiu. Ah, pe lângă diplomă am primit și 3.000 de lei. Evident, cu parte din ei am achitat amenda despre care vă
vorbeam adineauri. Este despre confortul de neprețuit al celui care poate să pună liniștit capul pe pernă, convins că și-a făcut bine datoria și că nu poate fi arătat cu degetul. Revenind la întrebare, cred că un premiu e doar o notă biografică. O etapă din viață pe care o trecem – mândri – în CV.  Budea Florin

 

În 2017 ați fost ales președintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică din Munții Apuseni. Care este motivul pentru care ați trecut de la jurnalism la ecologie?

Nu e chiar despre a fi trecut. Am fost, cred, ecologist, înainte de a fi jurnalist. Primul meu material de presă a apărut în cotidianul Crișana, cred că era în 1991, cu ocazia Zilei Pământului și, știu sigur, era o pledoarie pentru viață,
pentru natură, pentru un mediu sănătos. Ca jurnalist, cât am practicat această meserie, mediul a fost o temă care m-a interesat în mod constant. Hai să amintim aici doar despre scandalul național pe care l-a iscat un articol de-al
meu despre lacul termal de la 1 Mai, unde vacile sătenilor pășteau lotuși. De altfel, dispariția, din mediul său natural, a lotusului termal, e o durere de-a mea și o mare rușine pe obrazul județului Bihor. Budea Florin

CRSE Bihor s-a vrut o alternativă la presa tot mai indiferentă față gravele probleme ale mediului. Din păcate, oamenii fac și ei parte din lumea în care trăim, și trebuie să accept azi că CRSE a fost un semi-eșec o organizație în care m-am trezit luptând de unul singur. Budea Florin

În paralel, ați ajuns chiar și profesor universitar în cadrul specializării Jurnalism. Care sunt așteptările și țelurile dumneavoastră odată ce ați ajuns în acest post?

De fapt sunt un modest asistent asociat la Departamentul de Jurnalism al Universității din Oradea. Ca orice profesor, îmi doresc să am noroc de studenți buni și, mai ales, pasionați de profesiunea pe care vor să o îmbrățișeze. În ce privește scopurile, lucrurile sunt mult mai simple; mi-am propus să nu ne facem de râs, să împărtășesc studenților cât de mult pot și cât de mult știu din ceea ce am reușit să acumulez în 21 de ani de presă, și… cinci ani de facultate. Nu, n-am rămas repetent. Celor trei ani petrecuți la Jurnalism li se mai adaugă un master în Comunicare și Relații Publice. Eu cred, s-ar putea să greșesc, că asta e datoria, misiunea unui dascăl să dăruiască, deopotrivă, elevilor săi cunoaștere și pasiune. Sigur, cu pasiunea e mai greu. E ca-n dragoste, dacă nu e, nu e… Budea Florin

Cum ați descrie meseria de jurnalist generației care este absorbită de tehnologie?

Cea mai grea întrebare. Poate ca pe o meserie în criză, în cumpănă, pe moarte… În lumea în care toți sunt creatori de conținut, nimeni nu va mai fi consumator. Asta s-a văzut foarte bine în anii în care (mai) toată lumea avea blog. Acum
toată lumea are pagină de facebook și acces la mai știu eu câte alte platforme sociale. Mă surprind uneori reproșându-mi că, rătăcit printre atâtea nimicuri, pierd, cu siguranță pierd, multe lucruri cu adevărat relevante. Ca meseria asta să mai aibă un viitor trebuie să se întâmple două lucruri fundamentale. De fapt mai multe, dar măcar acestea două… Budea Florin

Ar trebui, mai întâi, ca jurnaliștii să regăsească drumul către cititori. Și, în al doilea rând, trebuie ca și cititorii să se regăsească pe ei înșiși, asta presupunând, obligatoriu, să găsească timpul necesar citirii și gândirii.

Tare mă tem că direcția în care a luat-o lumea, în ceea ce denumim, paradoxal, epoca comunicării, e cu totul alta. Nu zic că e una greșită, cum nu pot spune că e nici cea bună. Ea pur și simplu este. Așadar, dragii mei, jurnalismul meu nu va fi, cu siguranță, același cu al vostru. Nu e dramă, lumea se schimbă în fiecare clipă. Esențial e să descoperiți voi formula de comunicare adecvată scopului. Iar scopul e înțelegerea.

În opinia dumneavoastră, cum trebuie să fie un jurnalist pentru a se putea numi astfel și nu doar o marionetă a partidelor politice?

Sincer. Nu cred în dogma obiectivității jurnalistului. Obiectiv e numai Dumnezeu. Sper. Sincer și inteligent. Adică să gândească cu mintea lui, conștient că informațiile pe care le știe pot fi doar o parte de adevăr. De aici vine și
următoarea calitate, să nu fie încrâncenat. Capacitatea de a privi lucrurile cu detașare e o formă de expresie a libertății. Crisparea vine din ignoranță sau … din interese. Nu are rost. Până la urmă, a spus-o și Cristian Tudor Popescu, „bunătatea va salva lumea”. Esențială e buna credință și cred că asta nu poate fi nici mimată, nici contrafăcută. Dacă azi vorbim de o criză a presei, se întâmplă și pentru că acest „client”, care este publicul, și-a pierdut încrederea în „furnizor”, în mass-media. E dramatic cum am reușit, în 30 de ani, să irosim uriașul capital de încredere câștigat în primii ani de după Revoluție. Și, ca să citez din deja clasici, e vina noastră a tuturor. Budea Florin

Încotro credeți că se îndreaptă lumea jurnalismului în zilele noastre?

Ei, dacă aș ști eu… Poate m-aș procopsi cu un Nobel. Cu siguranță spre o altă formă de expresie, poate și de manifestare. Azi, oricine poate fi jurnalist. Sigur, nu oricine poate fi profesionist, dar asta e altă poveste, mai complicată. Aș vrea să mai sper că presa de calitate va salva obrazul și viitorul acestei meserii. Acei zece la sută din românii care mai cumpără cărți și care țin în picioare această industrie, ar putea  însemna și șansa viitorului unei prese bune. Sigur, cu condiția să le pese. Budea Florin

Din păcate, vedem tot mai mulți „specialiști” rupți total de viața societății.

Oameni de toată isprava care nu vor să se implice, care nu mai vor să știe, care se mulțumesc să își facă bine meseria. Nu pot să îi condamn, știu ei ce știu. Dar mecanismul e similar cu ceea ce se întâmplă într-un lanț trofic, niciun loc nu rămâne neocupat. Dacă cei buni stau pe margine, locul rămas liber va fi ocupat de… Și, pe urmă, o să ne mirăm că politica, țara, județul, orașul nostru merg prost. Mai rău ar fi să ne trezim într-o zi că lucrurile merg prost, dar am pierdut dreptul de a spune asta. De fapt, nu l-am pierdut. Ni s-a luat pentru că am lăsat impresia că n-am avea nevoie de el. Ori, cred eu, dreptul de a spune „nu” e una din valorile esențiale pe care ni le-au lăsat moștenire aceia care au murit în decembrie 1988, în închisorile comuniste, pe front… Avem această moștenire, ce facem cu ea?

Cum credeți că ar putea fi revoluționată meseria de jurnalist?

Am trecut de vârsta la care să mai cred în revoluții. Deși, mărturisesc, nostalgii mai am. Nu trebuie să revoluționăm nimic, e – întotdeauna – destul să ne facem meseria cu pricepere și conștiință. Ca să închei cumva rotund, trimițând la prima dumneavoastră întrebare, restul lucrurilor bune vin de la sine. Pentru asta ar trebui ca jurnaliștii să învețe să stea în picioare, să spună „nu” și patronii lor ar trebui să înțeleagă că nu și-au luat mercenari, călăi, slugi, scribi, „tonomate”, ci au angajat oameni. Oameni care, adeseori, sunt mai buni decât ei, au școală, principii, demnitate. Mare vorbă! Dacă am respecta demnitatea fiecăruia dintre noi, ce mai revoluție am face. Da, lucrurile mari, bune, sunt simple. „Namaste”, formula de salut des întâlnită în Orient, care înseamnă renunț la propriul eu și mă înclin în fața ta, poate fi un început pentru a păși pe această cale. Budea Florin


Ți-a plăcut acest interviu și îți dorești să citești și altele? Te invităm să arunci un ochi la rubrica de interviuri.

Vrei să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook și Instagram.

Îți dorești să urmărești implicarea lui Florin Budea în viața socială al bihorului? Urmărește-l pe pagina sa de Facebook.

A pus bazele proiectului în 2020, la începutul pandemiei, înainte să își dea bacul. Acum, este anul 3 la jurnalism în Oradea și membru asociat în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Iubește cafeaua, cărțile și ploile zilelor de vară.