„E posibil să te regăsești în acest fel al vieții de a fi trăită: termini facultatea, ai primul job pe care îl detești, primul șef idiot, ieși dintr-o relație toxică și te îndrăgostești din nou, fumezi iarbă pentru prima dată, tragi o beție zdravănă de nici nu-ți mai amintești cum ai ajuns acasă, te muți în alt oraș, te tunzi, îți vopsești părul, schimbi garderoba, slăbești, mănânci ca spartul și pui 20 de kile pe tine. Nu faci greșeli, ci începi să te descoperi, să îți dai seama ce îți place, împrumuți gesturi sau replici ale oamenilor pe care-i consideri modele. Te definești”, scria Cristina Pantici într-un articol publicat pe vice.ro Cristina Pantici

Cum a luat naștere proiectul Zenobisme.ro?

Inițial, Zenobisme a fost gândit ca o revistă feministă. Aveam o echipă mică, dar foarte dedicată. Cumpărasem domeniu, alesesem o temă, venisem cu un concept de brand. Aveam partea de grafică pusă la punct și vreo 10 materiale deja scrise. La fel, pagina de Facebook și contul de Instagram erau gata de marea lansare.

Zenobisme, revista, îmi dădea foarte mult entuziasm. Îmi oferea un spațiu virtual în care puteam începe să mă descopăr cunoscând poveștile altor femei.

Ușor, ușor, am început să nu mă mai regăsesc. Nici la job pe care-l aveam în paralel ca redactor de articole medicale, nici în Zenobisme ca proiect colectiv. Țin minte și acum ziua în care m-am hotărât să transform Zenobisme.ro într-un blog personal. Ninsese cu o noapte înainte și afară era extrem de frig. Eram în cursul programului, la job. Luasem o pauză ca să-mi fac o ceașcă de ciocolată caldă. Eram la bucătărie când iubitul meu a venit la mine și m-a întrebat dacă sunt bine.

– Nu, i-am zis. Nu știu dacă Zenobisme e o revistă sau poate deveni una. Mă regăsesc mult în proiect, dar nu așa. Nu prea-mi place și nici nu vreau să-l împart.

 – Fă ce simți. Investește în tine, mi-a spus.

Și l-am ascultat.

Ce te-a inspirat când ai ales numele proiectului tău?

În urmă cu ceva ani, citisem Zenobia lui Gellu Naum. M-a fermecat și m-a inspirat romanul. Așa că, atunci când am început să coc ideea unei comunități cu și pentru femei, nu exista un personaj românesc mai reprezentativ.

Așa cum zice și Gellu Naum:

„Pentru Zenobia nimic nu e mărunt sau obișnuit; în privința acesta ea seamănă cu o lupă în care lumea se redimensionează, firesc și de la sine, în tipare lente, și nu se chinuie să fie…”

La început scriai despre cărți. Despre ce tip de cărți scriai și de ce?

Citesc de când mă știu. Și mereu am citit mult. Eram foarte atrasă de zona de carte, așa că am zis, după un an de stat prin București, că-i timpul să-mi fac un blog, să împărtășesc în online gândurile mele legate de anumite lecturi.

Scriam despre romane care mă atingeau, cum ar fi Ulisele lui Joyce sau Valurile Virginiei Woolf. Scriam despre cărți cu tentă feministă ca Ce vrem noi, femeile? Altfel, scriam despre titluri care abordează subiecte precum violența domestică. Căutam teme cu potențial, care, în general, să trateze probleme ale femeilor.

Care este povestea din spatele sloganului „Spun povești pentru ca alte femei să nu se mai simtă singure”?

Încă din adolescență, de când am început să fiu agresată pe stradă, la școală și așa mai departe, aveam senzația că doar eu trec prin asemenea experiențe. Îmi era rușine să povestesc mai departe, considerându-mă pe mine vinovată că individul x m-a pipăit în autobuz sau că profesorul y a avut o remarcă deplasată.

Odată cu vârsta și datorită faptului că am fost mereu deschisă să descopăr poveștile femeilor cu care m-am ciocnit, mi-am dat seama că nu sunt un caz unic și că multe tipe nu găsesc vocea/curajul/tupeul să își facă cunoscute trăirile. Cumva am devenit o portavoce.

Consider că fiecare caz pus negru pe alb poate să ajute o altă fată/femeie să iasă dintr-o relație toxică, să depășească o traumă și, poate cel mai important, o face să-și dea seama că nu e singură și că poate apela oricând la alte femei care au trecut printr-o situație similară. Cristina Pantici

Cartea „Zenobistele: 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea” este cartea ta de debut. Care a fost scopul tău prin această carte?

Ideea cărții s-a născut anul trecut, la scurt timp după ce am lansat Zenobisme. Îmi dădusem demisia de la jobul menționat mai sus și mă simțeam pierdută total. Nu-mi plăcea mai nimic din ce făceam și simțeam că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de idealul meu: scrisul.

În vacanța de iarnă, am început să schițez o listă de femei din România pe care eu le urmăresc și le apreciez. Am început să le contactez din primele zile ale lui 2022. Voiam să stau de vorbă. Să aflu cum a fost drumul pe care l-au parcurs ca să ajungă în punctul în care se află azi. Așa că, în mai puțin de jumătate de an, am povestit cu: Zara Serinella, o profesoară foarte faină din Iași, Gilda Comârzan, Aluziva, Melinda Teohari, Petronela Rotar, Daria Jane, Oana Zaharia, Simina Cernat, Anca Dumitrescu, Bogdana Goea, Maria Popovici, Marilu Dobrescu, Rusanda Davideanu, Camelia Cavadia, Layal Murad, Ligia Pârvulescu, Anca Maria Ciofîrlă, Lorena Șerban, Adina Foldager, Bianca Adam, Ligia-Verkin Keșișian, Anastasia Gavrilovici, Raisa Beicu, Luisa Ene, Andreea Rusu, Ada Galeș și Nora Iuga.

Scopul meu, prin acest proiect, a fost să ofer femeilor din România o culegere de povești care să le inspire, să le îndrume și să le ajute să evadeze din cele mai complicate situații. Mai multe de atât, cred că această carte le poate încuraja pe cititoare să-și scrie propria poveste prin cele 27 de exerciții de introspecție gândite de scriitorul Andrei Ruse.

Există vreo legătură între proiect și carte?

Da, cartea e un fel de prelungire a site-ului Zenobisme. Zenobisme.ro și Zenobistele sunt două piese care se potrivesc perfect și care au același scop: să le ajute pe femeile de la noi să se simtă mai puțin singure în procesul transformării lor.

Cum ai defini feminismul în zilele noastre și ce semnificație are pentru tine?

Din păcate, în zilele noastre, feministele sunt considerate niște femei isterice care urăsc bărbații. Am ajuns în punctul ăsta din cauza extremismului, pierzându-se, într-un fel, scopul acestei mișcări: acela de a lupta pentru egalitatea de gen.

Pentru mine feminismul e lupta pentru siguranța femeilor. Da, e adevărat, am evoluat. Avem drept de vot, de muncă, suntem plătite bine, nu suntem obligate să stăm la cratiță, dar în România (și nu numai), indiferent de medii, femeia e agresată fizic, verbal și emoțional. Violul, violența domestică, traficul de persoane mi se par adevăratele probleme.

De-a lungul timpului, care a fost reacția publicului când citeau articole de pe Zenobisme.ro?

Cu timpul, au început să se strângă femei în jurul Zenobisme, să se creeze o comunitate. Am primit numeroase mesaje de la femei care, după ce citeau despre o experiență prin care am trecut, aveau curajul să mi se destăinuie. O fată de 16 ani mi-a scris că datorită unui articol pe care l-am scris și-a părăsit iubitul abuziv și, cel mai recent și minunat mesaj a venit după un articol despre cărți utile pentru o tânără din România pe care l-am scris în Vice:

„Evoci atât de realistic adolescența unei fete din România. L-am citit cu lacrimi în ochi, m-am regăsit și povestea ta este o poveste a noastră. Cât de trist că toate împărtășim același ciclu al hărțuirii. Mă bucur și sunt mândră că ai avut curajul să ne reprezinți.” 

Genul ăsta de mesaje îți luminează seara. Scopul lor nu e să hrănească orgolii, ci să te facă să conștientizezi că toate demersurile tale ajută alte persoane. În cazul meu, alte femei și tinere.

Dacă ar fi să îmi spui trei lucruri pe care vrei să le simtă cititorii tăi după ce îți citesc articolele, care ar fi acelea?

E simplu:

• Să se simtă în siguranță. Cristina Pantici
• Să știe că nu sunt singuri într-o anumită situație care pare imposibil de depășit.
• Și să găsească ceva care să-i inspire. Cristina Pantici

Cine este Cristiana Pantici, femeia din spatele acestui proiect?

Sunt o fată de aproape 24 de ani într-o continuă transformare și autodescoperire.

Care sunt planurile tale pe termen lung cu acest proiect?

Zenobisme e un proiect în care mă regăsesc total și pe care vreau să-l dezvolt. Nu doresc să vorbesc despre planuri pe termen lung, fiindcă știu că nu pot controla, de fapt, nimic. O să scriu în continuare, asta e sigur.

Ți-a plăcut acest interviu și îți dorești să citești și altele? Te invităm să arunci o privire la secțiunea noastră de interviuri.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.