Sunt Ioana Elena Dăncescu. Când mă gândesc la mine în afara rolului de psihoterapeut mă văd un om activ, energic, matinal, determinat și structurat. Astfel, mă implic deseori în proiecte cu sens pentru mine și pentru ceilalți. Fie că este vorba de înregistrat un podcast, de plantat și crescut mica mea grădină de condimente sau învățat să merg pe bicicletă. M-am schimbat mult în ultimii ani. M-am apropiat cu blândețe și curiozitate de corpul meu, de mintea mea, de emoțiile mele și ne-am (mai) împrietenit. Am încredere și speranță în potențialul oamenilor în general de a fi bine cu ei înșiși.

Cred că la momentul potrivit psihoterapia funcționează. Recomand tuturor să vă dați oricât de multe șanse aveți nevoie pentru a învăța să fiți bine cu voi înșivă.

Mă găsiți pe www.terapiafunctioneaza.ro și în cadrul asociației în care m-am format în terapia traumei, Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, www.istt.ro.

Ce presupune terapia de cuplu?

Terapia de cuplu aduce în cabinetul psihoterapeutului pe cei doi parteneri, plus relația lor. Din ultimii ani de practică am observat că principalele motive pentru care cuplurile solicită ajutor sunt următoarele:

–nevoia de o schimbare, creștere, conexiune mai profundă emoțională, intimă, sexuală, dezvoltarea unei noi etape din parcursul lor împreună.

–dizolvarea relației și obținerea unui ajutor legat de copii din rolurile lor de părinți. Însă, poate fi și rezolvarea unor resentimente și conflicte care se petrec spre etapa de final a dinamicii unui cuplu.

–luarea unor decizii legat de continuarea sau nu a relației, de a avea un copil sau nu, de a se muta din țară sau nu. În situațiile de acest gen, discutăm și despre impasul emoțional pe care respectiva decizie îl aduce în interiorul cuplului. Ioana Dăncescu

Care sunt semnele care arată faptul că un cuplu ar trebui să apeleze la terapie?

Dacă am înțeles motivele principale pe care un cuplu le poate avea ca să solicite sprijin și ghidare în gestionarea lor. Rămân de fapt întrebările „Cum arată și cum se exprimă în fiecare cuplu aceste motive?”. Cu alte cuvinte gradul de suferință al fiecărui partener și al relației. Și aici putem să ne uităm după 2 tipuri principale de dinamici: cuplurile care evită conflictele, despre care s-ar putea spune că pot amâna mai mult momentul solicitării de ajutor de specialitate. Mai sunt și cuplurile ostil-agresive, în care conflictele escalează aproape de fiecare dată, despre care s-ar putea crede că ajung mai repede la psihoterapie. De fapt, în realitate, trebuie să ne uităm după modul în care partenerii își gestionează atât resursele. Trebuie să ținem cont de ceea ce îi ajută, încarcă, descarcă, cât și la modul în care își gestionează diferențele, conflictele și nevoile.

Cum poate influența trauma unei persoane dinamica întregii relații?

Nivelul de dezvoltare psiho-emotională al unei persoane îi impactează puternic capacitatea de a susține o dezvoltare sănătoasă și armonioasă atunci când este într-un cuplu. În același timp este adevărat și reversul: dezvoltarea unui cuplu generează o creștere în dezvoltarea individuală. Tot bagajul emoțional al unei persoane, atât conștient, cât și inconștient „se deplasează” cu persoana respectivă prin toate relațiile și situațiile ei de viață.

De multe ori se spune că nu suntem singuri cu partenerul nostru în casă. Se zice că avem 2 perechi de părinți sau figuri de atașament alături de noi. Aceștia simbolizează „bagajele emoționale” din relațiile de atașament cu aceștia, pe care le purtăm cu noi. Mai mult decât atât, din ce în ce mai multe cercetări vorbesc despre alegeri inconștiente ale partenerilor. Deciziile se aliniază unor criterii de familiaritate cu ceea ce am trăit în relațiile noastre de atașament și nevoilor de a rezolva, vindeca ceva în acele relații originare. Cum? Prin noua șansă pe care noua relație de cuplu o poate aduce. Ioana Dăncescu

Tiparele nevindecate de traume pe care fiecare dintre noi le aduce în relație/căsătorie sunt motive pentru care mulți clienți de-ai mei, din psihoterapie individuală, cer ghidare și ajutor, cu intenție de a nu le duce mai departe.

Am în terapie unele cupluri cu o dinamică ostilă și conflictuală care nu ajung nici măcar la căsătorie ca lucrurile să nu meargă bine. Am auzit de multe ori mitul că după căsătorie lucrurile s-au schimbat și chiar s-au înrăutățit. Genul de cupluri care se pare că nu reușesc nici împreuna, nici separat să funcționeze. Nu toate relațiile pot fi salvate. De fiecare dată a salva o relație presupune să te salvezi și pe tine. Presupune dezvoltarea acelor „abilitați de viată” care sunt necesare într-o relație cu celălalt. În relații, „cel mai bun EU” sau versiunea din etapa de îndrăgostire de la început nu mai pot funcționa.

În ce context se poate vorbi despre un atașament toxic între cei doi parteneri?

În general, atașamentul se referă cum interacționăm și ne comportăm în cadrul unor relații importante și semnificative pentru noi. Pe baza cercetărilor care au studiat teoria atașamentului, adică modul în care formăm legături intime și emoționale cu ceilalți (inițiate de John Bowlby prin anii 1960) s-a concluzionat faptul că diferitele tipuri de atașament sunt cultivate încă din copilăria timpurie, pe baza relației dintre copil și părinte.

În afara de atașamentul sigur, toate celelalte tulburări de atașament se vor exprima și manifesta diferit în relația de cuplu. Partenerii pot avea dificultăți în: menținerea apropierii cu partenerul la un nivel rezonabil (nici foarte apropiat, nici foarte îndepărtat). Totodată, pot apărea dificultăți în trăirea distanței și a separării/îndepărtării partenerului și trăirea unui sentiment de siguranță, confort, autenticitate în relația respectivă. Oricând intervin stiluri de atașament nesigure, anxioase, evitante putem vorbi de un grad de suferință și afectare, atât al persoanei, cât și al relației. Ioana Dăncescu

Tot mai des apare contextul căsniciei între tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Există vreo explicație psihologică în spatele acestui fenomen?

Până acum, experiența mea din cabinet nu mi-a arătat nici în procesele de terapie individuală, nici de cuplu, această creștere a frecvenței numărului de tineri căsătoriți, cu vârste de până în 25 de ani. Ce am observat într-adevăr este o creștere în cererile de terapie de cuplu pentru cuplurile (căsătorite sau nu) care au cel puțin 8-10 ani de relație. În acestea, partenerii se simt blocați în aceleași dinamici de ceartă și suferință. O posibilă explicație pentru căsătorii între tinerii „atât de tineri” cred că poate fi nevoia de siguranță și dezvoltarea psiho-emoțională. Pe aceasta o văd din ce mai mult ca o preocupare de bază în rândul lor. Iar „scena principală” pentru testarea acestei inteligențe și dezvoltări psiho-emoționale este fără doar și poate cea a cuplului.

Cum arată, psihologic, „relația ideală” ?

În etapa de vârstă cuprinsă între 20 și 35 de ani (chiar 40 după unii autori) conform teoriei psihologul Erik Erickson cu adevărat important pentru orice persoană este rezolvarea conflictului interior între „intimitate versus izolare”. Ce înseamnă de fapt acest conflict? Cum se descurcă persoana la capitolul intimitate emoțională, sexuală, financiară, fizică? Intră cu ușurință în relații intime? Crește și dezvoltă relații intime alături de partenerul său în relații mature? Sau dimpotrivă frica o îndeamnă mai mult inconștient decât conștient să rămână izolată sau „să sară din relație în relație”? Reușește cineva în relația de cuplu să „îl simtă pe celălalt suficient de apropiat și de încredere”? Se prezintă pe sine în mod autentic? Și să împărtășească cu celălalt planuri și proiecte de viață, să simtă o creștere pe plan personal și aibă parte și de o viață sexuală satisfăcătoare?

Presiunea socială și psihologică este foarte ridicată în această perioadă de viață. Tinerii „in their early 20s” vor ceea ce vrem noi toți: atașament, intimitate, conexiune pe de-o parte și siguranță, protecție de pe cealaltă. Ținând cont de aceste nevoi, noi toți vom căuta tot timpul îndeplinirea lor și vom intra în relații (nu doar de cuplu) având aceste nevoi. Ioana Dăncescu

Neîmplinirea, însă, a nevoii de intimitate din perioada de până la 35 de ani poate sabota dezvoltarea etapelor psiho-emoționale ulterioare. Prin urmare, poate conduce la un Eu fragil, nestructurat și o încredere și o imagine de sine scăzute.

De unde a pornit podcastul Dialoguri pe Canapea?

A pornit din pandemie, cred ca o reacție la limitarea nevoii de apropiere și contact social bun și mulțumitor pentru mine. A pornit dintr-o relație de colegialitate, cu Alexandra Lazu, pe care am transformat-o într-una mai apropiată, mai caldă și mai cuprinzătoare. A pornit din toate poveștile clienților mei și ai ei, oameni curajoși și autentici care au fost de acord să spună lumii o parte din povestea și experiența lor cu psihoterapia. A pornit dintr-un crez personal că verbele sănătoase dintr-o relație, A OFERI, A PRIMI, A CERE ȘI A REFUZA sunt tot timpul strâns conectate. Atunci când ofer ceva lumii, automat sunt într-o zonă de funcționare bună, opusă modalităților în care sunt pasivă. Îmi găsesc scuze să nu fac ceva sau sunt agresivă și resping acțiuni impulsiv.

A fost un proces suficient de lung. A fost provocator și de transformator cât să îmi aducă un zâmbet în colțurile gurii. Mi-a oferit o tresărire în inimă și o mulțumire cu mine pentru decizia de a fi luat căștile, de fi înregistrat și de fi dat ulterior play. Dacă nu l-ați ascultat, vă recomand cu drag oricare dintre cele 9 episoade. Cu siguranță o să vă regăsiți în poveștile oamenilor din podcast. Ioana Dăncescu

În ce constă metoda intenției?

În teoria psihotraumei orientate pe identitate dezvoltată de Franz Ruppert metoda propoziției intenției reprezintă o modalitate de lucru terapeutic extrem de eficientă și profundă. Constă în formularea unei intenții, cu asigurarea nevoii de siguranță și protecție în grupul terapeutic unde cineva își lucrează o intenție. Include și toată dinamica reprezentanților pentru cuvintele din intenție și tot ce trezește din inconștientul și conștientul persoanei care lucrează cu această metodă. Astfel, putem integra și vindeca aspecte din biografia noastră traumatică (traumele de identitate, iubire, sexualitate și auto-agresiune). Folosind această metodă obișnuiesc să spun că inițiem un proces în care învățăm să ne luăm pe noi înșine și traumele noastre în serios.

O imagine care ar putea simboliza această metodă ar fi un „microscop”. Aleg acest simbol pentru a ilustra aspectele noastre psihice, resursele și părțile noastre sănătoase. Conturez astfel și mecanismele de protecție sau de supraviețuire și rănile care nu s-au vindecat. Fiecare intenție reprezintă un pas suficient și potrivit pe drumul către o autonomie sănătoasă. Fiecare intenție este autoreglaj emoțional și centrare sănătoasă pe sine.

Ce diferențiază terapia de cuplu de celelalte tipuri de terapie?

Aspectul profund diferit al terapiei de cuplu este că se adresează relației dintre doi oameni, și nu partenerilor individuali. Sigur că orice formă de psihoterapie individuală, indiferent de metodă, ar trebui să susțină restructurarea funcționării psihicului persoanei. Scopul acestuia trebuie să fie creșterea stării de bine și funcționarea acesteia în relații, inclusiv în cea de cuplu.

Însă există un aspect, care îi surprinde teribil pe clienții mei care vin pentru terapie de cuplu. Știți cum poate arăta pentru multe cupluri definiția succesului terapiei: „Cât de repede se schimbă partenerul meu (în felul în care vreau eu), ceea ce îmi va aduce și mie liniște și apoi auto-reglare?” Numai că această definiție este motivul pentru care cuplurile rămân blocate. Partenerii se simt constant într-o stare de stres, singurătate și suferință.

Trebuie să extindem definiția succesului terapiei la: „Mă descurc eu mai bine azi decât ieri legat de acestă problemă sau situație tensionată? Există în răspunsul sau reacția mea o îmbunătățire față de ieri, de săptămâna trecută sau de luna trecută?” Dacă ambii parteneri pot răspunde DA la această întrebare suntem pe drumul potrivit. Va apărea o îmbunătățire în dinamica unui cuplu și cei doi sunt parte din aceeași echipă. Ioana Dăncescu

Care este sfatul universal, din punctul dumneavoastră de vedere, pe care oricine ar trebui să îl aplice într-o relație?

Recomandarea universală, care rezonează mult cu mine și reprezintă un crez puternic și în activitatea mea cu cuplurile este următoarea: ”Love is a verb/ ”Iubirea este un verb”. Am auzit-o prima dată la psihologul și specialistul în relații Esther Perell. Se referă la faptul că avem nevoie să muncim în relațiile noastre. Relațiile nu sunt ceva dat, predefinit, înghețat în timp, de neschimbat. Mai degrabă sunt vii, dinamice, presupun intenții și acțiuni (interioare și exterioare) și mai ales munca ambilor parteneri. De multe ori le explic partenerilor în terapia de cuplu că relația lor seamănă cu cifra 8 răsturnată. Ceea ce fac eu -> te face pe tine sa faci ceva și apoi reacționezi într-un anumit fel la mine și apoi eu reacționez la tine și tot așa.

Practic fiecare îl creează pe celălalt și fiecare trebuie să acționeze în dinamica cuplului tot timpul. Devine mai ușor cu timpul. Odată ce partenerii cresc emoțional și învață să se autoregleze și să se diferențieze, se schimbă și dinamica relației. Astfel avem relații bune atât cu partenerii noștri, cât și cu sine. Ioana Dăncescu

Ți-a plăcut acest interviu și îți dorești să citești și altele? Te invităm să arunci o privire la secțiunea noastră de interviuri.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.