Despre dragostea pentru scris, „Nu te găsesc pe nicăieri” și micile bucurii ale vieții cu Laura Ionescu

Laura Ionescu
foto: Bogdan Dincă

Laura Ionescu, cunoscută și Luluts, este o maestră a cuvintelor, motiv pentru care articolele ei au fost publicate în mai multe publicații, precum „Decât o revistă”, „Revista de povestiri”, dar și anatologia de texte „Ea. Perspective feministe asupra societății românești” sau pe site-ul ei, www.luluts.ro.

În rândurile de mai jos veți fi martori la încercarea noastră de a afla cât mai multe despre Laura și dragostea ei pentru scris într-un mod cât mai concis.

Povestește-mi despre pasiunea pentru microistorie: când a început, ce înseamnă ea pentru tine, în ce constă microistoria ș.a.

Pasiunea pentru microistorie a fost o întâmplare; mai degrabă am dat peste ea. Am descoperit povestea unei jurnaliste de război – Marguerite Higgins. Era singura femeie dintre reporterii de pe front care documentau ce se întâmpla în războiul din Coreea (1950 – 1953). Au trimis-o înapoi acasă pentru că războiul nu oferea condiții pentru femei, ea i s-a adresat generalului MacArthur și a obținut permisiunea să revină pe front. Mi-au plăcut mult curajul și îndârjirea ei – m-au inspirat. Și săpând după articole, căutându-i biografia, încercând să aflu cât mai multe despre ea, am aflat de microistorie – o latură mai subiectivă a istoriei, în care o anumită perioadă este privită prin lentila unui personaj relevant pentru acel moment. Marguerite Higgins mi s-a părut mai mult decât relevantă, profilor mei la fel și a devenit subiectul meu de licență.

 

Laura Ionescu
foto: Bogdan Dincă

 

Istoria și în paralel scrisul: care e punctul comun dintre ele pentru tine?

Dacă mă întrebai asta mai demult, ți-aș fi zis că niciunul. Dar volumul meu de memorii este istoria noastră personală ca familie, ca mamă și fiică. Istoria m-a învățat să caut surse primare, să reconstruiesc, să înțeleg de ce suntem aici și nu altundeva. Ca să nu mai zic că istoria e tot o poveste – una imensă, scrisă de mâinile celor victorioși. E multă nonficțiune acolo și la fel de multă ficțiune. Încă mai descoperim în trecut adevăruri pe care le-am ignorat, pentru că a scrie despre îți dă puterea de a edita – chiar și cursul istoriei.

 

Laura Ionescu

 

Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul publicității?

M-am întrebat ce știu să fac cel mai bine. Și eu știam să scriu – sau așa mi se părea. Așa că m-am orientat spre domeniul care îmi putea oferi independență financiară și creativă. Sunt directă, nu îmi place să fiu constrânsă, nu îmi place să fiu atentă la mine însămi, nu îmi place să fac același lucru zi de zi. Dacă ar fi nevoie, aș putea. Dar nu vreau. În publicitate am simțit mereu că pot să mă pierd, că nu e nimeni atât de atent la mine, că suntem acolo ca să rezolvăm briefuri, dar să ne și hăhăim. E mai relaxată treaba. Mi-a plăcut, așa că am rămas. Laura Ionescu

 

Laura Ionescu

 

Despre Dumedemestecat.ro: semnificația numelui, începuturi, planuri pe termen lung, de ce să te urmărească oamenii.

Când ești copywriter, îți trec tot timpul prin cap jocuri de cuvinte. Dacă te iei după manuale, ar trebui ignorate. Sunt privite mai degrabă cu aroganță, ca niște rebuturi. Însă nouă ni se păreau funny (vorbesc de Ioana Zvâc & subsemnata), așa că am decis să le ilustrăm și să le facem stickere când luam salariul. Apoi am câștigat un concurs de design unde ni s-a propus să le facem tricouri. Și iată-ne azi aici.

Momentan nu avem planuri de termen lung cu ele. Cred că le continuăm din nostalgie, fiindcă ambele am crescut, simțim că nu ne mai reprezintă 100%. Iar unele idei sunt mișto doar o anumită vreme, nu e nevoie să le continui la infinit. Laura Ionescu

 

Laura Ionescu

 

Povestește-mi despre cum ai reușit să obții multitudinea de premii pe care le deții.

Nu e vreun secret. E doar multă muncă. Adică în publicitate sigur, te hăhăi, dar și muncești pe brânci. Procesul e așa: tu primești un brief (adică un document în care ți se explică ce ai de făcut, date despre brand etc.), apoi îl rezolvi (aici intră strategia, o prezentare detaliată a ideii, rezultatele estimate), apoi urmează implementarea propriu-zisă. Nu toate briefurile devin premii, ci cele care au rezultatele potrivite într-o anumită competiție – fie că e una creativă, fie că e una care urmărește alți indicatori, cum ar fi cei de vânzări. Asta pe foarte scurt.

Mai e ceva super important de menționat aici: nu le dețin eu. Premiile sunt ale echipelor din care am făcut parte. Deci nu sunt ale mele, sunt ale noastre. Niciunul dintre premiile astea n-ar fi existat dacă echipa nu exista. Ni le însușim în portofolii, pentru că e mai simplu așa, dar mi se pare firesc să o zic răspicat, să se audă, să audă și ei. <3

 

Laura Ionescu

 

„Nu te găsesc pe nicăieri” a fost premiat la gala Superscrieri în 2022. Te-ai așteptat să primești acest premiu și cum te-ai simțit când l-ai ținut în mâini?

Nu mă așteptam. Mi-l doream pentru că venea dintr-o zonă pe care eu o apreciez enorm: jurnalismul independent. Sunt recunoscătoare că am împărțit scena cu atâtea nume care m-au învățat și pe mine să-mi spun adevărul. Laura Ionescu

 

Laura Ionescu

 

Cum reușești să te împarți între atât de multe comunități: Friends for Friends, One World România, CRPE, 8 hours overtime etc.?

Îmi place să lucrez cu ONG-uri. Deci nu mă împart între comunități – au fost mai degrabă proiecte și colaborări pe termen scurt. Dau când simt că am de dat – timp și expertiză, ajutor și energie. E felul meu de a mă implica în lumea asta pe care o consider și a mea.

 

Laura Ionescu

 

De care realizare a ta ești cea mai mândră?

Nu mă prea mândresc cu nimic. Mă bucur de lucruri. Mă bucur că am fost așa cum am fost, mă bucur că am am devenit cine sunt acum. A durat mult să fiu bine. Nu știu dacă e o realizare, dar a fost cu mult efort. Cartea – pentru că nu mă așteptam să fie așa, nu mă așteptam să scriu despre ce am scris, dar mă bucur că mi-am urmat instinctul. Pe plan material am o minimândrie de viezure bibliotecar, mândria că toate cărțile din casă au fost cumpărate de mine din alocații, burse, salarii. Laura Ionescu

 

Laura Ionescu
foto: Bogdan Dincă

 

Ce planuri ai pe termen lung?

Nu am. Trăiesc de pe o zi pe alta și aștept să văd ce mă strigă pe nume, ca să știu încotro o să o apuc. Poate că sună lipsit de viziune, dar mie mi-e mai bine așa, fără presiunea autoimpusă de a ajunge undeva. Am mai făcut-o în trecut. Știi când ai 17 ani și te întrebi cum o să arate viața ta peste zece ani? Mi-am dat un răspuns mai puțin interesant decât s-a dovedit a fi viața mea când am împlinit 27. O viață cu mult diferită, dar mult mai aproape de ce îmi doream cu adevărat eu însămi, nu ce văzusem că ar trebui să-mi doresc pentru că așa se face. Asta e faza cu planurile: când ți le faci și ții cu dinții de ele, nu-ți dai voie să te reinventezi, să te răzgândești, să devii altceva decât ai plănuit să devii. Laura Ionescu

Mă mișc, nu știu în ce direcție, dar mereu ajung unde trebuie.


Ți-a plăcut acest interviu și îți dorești să citești și altele? Te invităm să arunci o privire la secțiunea noastră de interviuri.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.

La 21 de ani, lucrez ca reporter la o redacție din Oradea. Fost student Erasmus, practicant în pedagogie, editor fondator al Jurnalului Milenial, un overthinker înrăit, mă străduiesc întotdeauna să văd partea plină a paharului. Când simt că lumea reală mă sufocă mă refugiez în cărți și muzică. Iubesc viața pe care o am :)