Erasmus în Thessaloniki: m-aș mai întoarce oricând aș avea ocazia

Erasmus în Thessaloniki

Nu pot să spun că eram perfect în temă cu ceea ce presupune o mobilitate Erasmus. Nu cred că eram deloc pregătită. Nu am plecat niciodată la o mie de kilometri de casă și nici mai mult de o săptămână. Nu știam cum este să stai în altă țară mai mult de o săptămână nici atunci când am mers cu părinții. Erasmus în Thessaloniki

Ce se poate întâmpla în astfel de situații?

După ce am aterizat în Grecia, Thessaloniki, primul lucru pe care l-am simțit a fost panica și faptul că vreau să mă întorc. Îmi doream să mă întorc acasă după o jumătate de oră de stat în oraș. Pentru moment, a fost o schimbare mult prea mare, un necunoscut prea vast pentru mine- cred că asta este definiția șocului cultural.

Din păcate sau din fericire, nici nu știu, eu am fost cu mama primele trei zile, astfel că am avut cu cine „să împart” lacrimile. Nu știam cum să controlez șocul cultural. S-a manifestat doar prins plâns în acele trei zile cât timp am stat cu mama. Când a trebuit să plece și m-a lăsat acolo a fost momentul în care mi-a fost cel mai frică. Nu știam cum o să mă descurc, nu știam ce o să îmi aducă zilele în Grecia singură, nu știam nici limba și pe nimeni.

 

Erasmus în Thessaloniki

 

Este, într-adevăr, cultura grecească atât de frumoasă precum se spune?

Am avut ocazia să observ că ei încă țin la mitologie, la tot ce ține de zei și credințele civilizației antice. Însă, acest aspect nu schimbă faptul că grecii sunt ortodocși și chiar țin la religia lor. Au biserici, literalmente, la fiecare capăt de stradă.  Unele sunt construite pentru locuitorii străzii respective, însă sunt biserici peste tot.

Într-adevăr, acum nu mai există altare în cinstea zeilor. Însă, în continuare îi cinstesc pe zei, în special pe Zeus, Dionysos, Poseidon, Atena. Aceștia patru deseori ajung și inspirație de nume pentru părinții greci.

 

Erasmus în Thessaloniki

 

Chiar este sistemul educațional grecesc atât de bun precum se zice?

Sistemul educațional, cel puțin cel studențesc căci doar cu acesta am avut tangență, seamănă cu cel românesc. Profesorii sunt foarte amabili și înțelegători, vor să afle cu orice preț opinia studenților. Am avut un curs unde participau atât greci, cât și studenți Erasmus. Aici, profesoara venise cu o prezentări PowerPoint în două limbi: greacă și engleză. Profesoara explica atât în engleză, cât și în greacă. O altă profesoară ne-a oferit ocazia de a publica impresii de călătorie într-o revistă grecească.

Diferența semnificativă dintre sistemul educațional universitar grecesc și cel român este faptul că profesorii se străduiesc să învețe studenții lucruri cu adevărat care aparțin meseriei pe care dorești să o urmezi.

Guvernul grecesc asigură facultatea pe gratis fiecărui student, indiferent de nota cu care intră în facultate. Ah, totodată, cei care merg în Erasmus își pot prelungi perioada de studiu cu un an pentru a-și putea susține examenele. În acel an reiau doar acele materii la care consideră ei că au nevoie de ajutor pentru a-și lua examenele.

Chiar și clădirile în care se țin cursuri sunt mai moderne și întreținute decât ale noastre. Sunt foarte multe amfiteatre, cu măcar 4 geamuri mari, 2 table smart, 2 catedre, aer condiționat și în față și în spate, dar și videoproiector propriu, ecrane de proiecție, Wi-Fi separat și conturi de Zoom premium pentru fiecare profesor.

 

Erasmus în Thessaloniki

 

Examenele au fost mult mai ușoare, însă probabil a avut o pondere și faptul că am fost studenți Erasmus. Am avut câte trei proiecte la fiecare materie. Am început în noiembrie până în ianuarie- rând pe rând, unii întorși deja acasă, alții acolo în continuare. Profesoarele au fost mult mai indulgente în notare și mereu la dispoziția noastră- cel puțin la jurnalism în Oradea este la fel. Erasmus în Thessaloniki

 

Erasmus în Thessaloniki

 

Care au fost condițiile de trai?

Depinde și de ce pretenții ai tu în momentul în care pleci. Chiria, cu tot cu întreținerea, în orașul vechi a fost 250 de euro. Mâncarea a fost în medie 140 de euro pe o lună, asta în contextul în care mâncam odată pe zi. Cu toate acestea, am reușit să fug odată la un sit arheologic, la Dion, la aproximativ 100 de kilometrii de Thessaloniki.

Trenurile grecești nu se compară cu cele românești. În România, distanța aceasta, parcursă cu trenul durează între 2 și 3 ore. În Grecia într-o singură oră am parcurs cei 100 de kilometrii. Diferă până și șoselele: în Grecia acestea sunt de sens unic, cu măcar 2 benzi, în unele locuri chiar și 4, și peste tot semaforizate. Erasmus în Thessaloniki

Sunt de părere că oricine ar trebui să încerce măcar odată experiența Erasmus! Deschide o infinitate de oportunități și oferă șansa unei dezvoltări personale cum doar Erasmus poate!

 

Erasmus în Thessaloniki

 


Ți-a plăcut acest articol și îți dorești să citești și alte articole de-ale tinerilor? Te invităm să arunci un ochi la articolul De ce să fii student Erasmus.

Vrei să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook și Instagram.

Am 22 de ani și duc o viață obișnuită, la fel care oricare dintre noi. Pentru a-mi câștiga banii de buzunar, lucrez la o redacție din Oradea. Sunt fost student Eramus, o formă de viață dependentă de cafea, de cărți și de muzică bună. Sunt editor fondator al Asociației Jurnalul Milenial, proiectul meu de suflet. Întotdeauna am să iubesc să scriu și să citesc, dar și să explorez lumea. Orice ar fi, mereu mă gândesc că nimic nu este imposibil.