Neața bună, națiune! Mulțumiri că v-ați așternut ochianele asupra paginilor mele umile. frica

Fără alte intro-uri elegante și lipsite de gust, vreau să aștern problematica zilei de astăzi: frica de a trăi. Greu de digerat, dar mai greu fără rău. CE?! Dar serios, ca tânăr al acestui mileniu, probabil ca orice alt tânăr al oricărui mileniu, trăiesc cu o frică săracă de a duce ziua prezentă cu grija celei de mâine. E o gândire comunistă, aș zice eu, așa, moștenită de la bătrânii noștri. Bineînțeles, nu tot poporul se drămuiește pe seama acestor gânduri de răscoală sufletească. Însă noi ăștia, bieții Ioanizi, săpăm până la pântecele nopții și ne lăsăm perturbați de cine știe ce blesteme nerostite.

Dar ce este frica asta a trăitului? Sau mai bine spus, e frică de viețuire sau de moarte? Mai rău e când te rod ambele.

De câțiva ani buni am văzut cum pică cetățeni de toate vârstele ca pionii la șah. Cresc, am 21 de ani și mă arunc spre 22 și mă simt bătrână. Toată celula mea arde de o nostalgie acută și dezvelită de orice motiv. Spiritul aderă la cele mai mari temnițe și dezlegări ale universului nevăzut. Sunt dată vieții cu toată suflarea și totuși, mă chinui. Îmi este frică să nu strâng prea puține amintiri, să nu am ce povesti nepoților, să nu egalez poveștile din studenție a părinților mei. Îmi este frică de viața netrăită așa cum mi-o dorește plodul din mănunchiurile mele. E un basm! zic ei.

Am trăit cu zmei și pletoși din Stăpânul Inelelor – am aștepări mari de la existența mea pe acest pământ.

Este, fără dar și poate, o presiune asumată. Însă am realizat o treabă și mai importantă: m-am cam săturat de jocul ăsta de-a imaginatul vieții, de cum trebuie și cum se poate. E atât de greșit să trăim în mințile noastre, sarcofage de credință și usturoi, încât pierdem ritmul natural, primitiv și impulsiv pe care ar trebui să-l însușim. Pe scurt, nu mai trăiți în bostanul de pe umeri, ci în ce vă arată ochii!!!

Frica de a trăi este frica de a nu ajunge să te cunoști pe tine însuți, de a nu te mulțumi cu ordinea muritoare.

Să-i luăm ca exemplu pe soldați – pe front mergi într-o misiune clar programată: ai un scop, o viziune, o speranță – totul se rezumă la actele de a supraviețui, proteja și ataca. Sunt acțiuni bine determinate care nu-ți mai dau timp de gândire. Te iau așa cum ești și te aruncă în clipa prezentă. Timpul se scurge cu fiecare secundă, parcă numărată boabă cu boabă, iar spațiul se rezumă la ce te-nconjoară. Ai spune că ești limitat, dar de fapt, trăiești în prezent.

Acum, nu trebuie să mergi la război ca să știi ce-i cu tine și să-i spui bunicii că ai un scop în viață; însă ar fi un început bun să te axezi pe ceva ce crește adrenalina în tine exact ca acea liniște dinaintea furtunii. Caută momentul surpriză al fiecărei zile, trăiește pe aripile vântului. Gândește-ți viața în termeni cinematografici și bucură-te și de un țânțar. Acel țânțar te pișcă probabil acasă. Acasă ești cu cei dragi ție. Timpul trece și ne ia și pe noi, așa, ca pe țânțari. Bucură-te și ridică ochii din telefon. Viața e ce se întâmplă între universul din iris-ul ochilor și linia orizontului. Nu-ți fie frică de a trăi, deja o faci și înveți cu fiecare zi arta de-a o face mai bine.

Acum, ce este frica de moarte? Asta sună înspăimântător. Are cuvântul cu ”m”, văleu!

Cu mâna pe inimă o spun, dar cred că tipul acesta este chiar mai blând decât cel anterior. Ne este frică de un moment, unul singur, singurel, pentru care, vrem sau nu să credem, ne pregătim toată viața. Dar moartea nu este motiv de groază și disper, ci de sărbătoare. Conștientizarea ei aduce umilință asupra capului lăsat în urma sabiei. Este inevitabilă ca un romantic incurabil; fă mai bine și dansează cu ea, păcălește-i tainele și provoacă-i pașii, însă nu fugi! E de prisos. Te va găsi și la capătul lumii. Nu-ți fie frică de ceva ce vine oricum.

Mulțumește cerului că ți-a fost dat acest trial al vieții pe pământ, acest răstimp de 100 de ani omenești și nu-i irosi.

E așa o binecuvântare că-i putem strânge în brațe pe ai noștri încât mi-e că cea mai mare grijă pentru lumea de dincolo este să nu-i mai pot căuta pe ai mei cu iubire. Însă am încredere în Bătrân așa cum el a avut în noi când ne-a plănuit destinele. Este o călătorie spre o destinație necunoscută – asta este clar. Însă știm cu toții că cea mai frumoasă experiență este călătoria în sine. Solo traveling prin viață, cam asta ne este dat. Însă noi ne lipim de oameni că așa ne e substanța – lipicioasă, iar din solo devenim duo, trio etc. E bine.

Dacă privim tinerețea focalizând doar cerințele sociale, într-adevăr, este o perioadă scurtă și furtunoasă, exact ca un amant bețiv.

Dacă ne dăm răgazul necesar pentru a trăi în toată inocența și-n toată suferința acești ani, fără vreun termen limită impus împotriva voinței, atunci, da, abia acum ne asumăm acum-ul. Am 21 de ani: am frica unui bebeluș, curiozitatea și joaca unui copil, romantizarea unei tinere, rațiunea unei femei și dorul unei bătrâne.

Eu sunt atâția ani trăiți și netrăiți încât văd timpul ca pe ceva total irelevant.

Sunt tot ceea ce vreau să fiu. Sunt ceea ce respir acum și-n clipa următoare, fără perdea, fără asumări. Pot lăsa totul și-ncepe din nou. Îmi e frică de moarte, însă învăț să-i duc rostul așa cum se cuvine. Această temere atât de abrupt comentată este în toată frumusețea ei mărturia iubirii față de cele rânduite la naștere. Ce ne este dat aici, pe pământ, este un cadou. Acel extra de care te bucuri fără vină sau procese de conștiință, pentru că știi că este ceva ce ai fi putut să nu ai.

Degeaba numesc eu filosofii deschizătoare de căi și înclinate spre eșec, căci orice aș spune nu are semnificație așa cum o carte piere în fața unui apus de soare.

Cuvântul cade în fața acțiunii pentru că emoția se naște în tăcerea dintre silabe, dintre ”te” și ”iubesc”, precum și sensul însușirilor pe care le dau eu cozilor acestora de consoane și vocale. Frica o mănânci pe pâine – e ieftină și haină. Însă frica nu doar ia, ci și-ți trezește recunoștiința față de „cele văzute și nevăzute”. Frica, ca tot omul, le are pe ale ei, dar, la fel ca tot omul, merită și un gând bun de pace.

Voie bună, națiune! Viața-i cu de toate!

– Articol scris Cristiana Clucencu

Te-a prins stilul de scriere al Cristianei? Te invităm să citești și un alt articol scris de ea.

Poza articolului este realizată de Cristiana.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.