Ce înseamnă să am grijă de mine? Ce presupune „să fii bine cu tine însăți”? Cum adică să trec pe lângă ce spun oamenii fără să reacționez? La ce se gândesc oamenii atunci când spun că e important cum arăți dar nu te definește? Care este „drumul de aur”, adică cel din mijloc? întrebare-răspuns

Sunt întrebări ale căror răspuns încă le caut și nu știu dacă le voi putea găsi vreodată.

Am tot întrebat o mulțime de persoane, am cerut păreri și am căutat răspunsul în interiorul meu. Reacțiile au fost întotdeauna la fel: mult prea neutre pentru a putea fi descifrate. În ce sens descifrate? În sensul că nu îmi oferea o viziune mai clară, ba chiar uneori doar mi-o încețoșa. Se află răspunsul în interiorul meu? De unde să știu care este răspunsul când nu știu nici măcar ce este bine și ce este rău? Sunt la vârsta la care experimentez și mersul prin flăcări dacă asta îmi doresc. Simt că încă e momentul să mă joc cu limitele mele, să mă gândesc și să mă răzgândesc doar pentru că așa am eu chef.

Mă aflu în situația de a-mi fi frică de necunoscut, dar, în același timp, vreau să fac cunoștință cu el.

Îmi doresc să trăiesc cât mai mult ca să pot experimenta tot ceea ce mi-am propus, pentru că doar așa pot să avansez în viață.

Am încercat să caut un răspuns și la persoanele total obiective, precum un psiholog. Mi-a spus exact ceea ce mă așteptam să îmi spună: caută să faci exact ceea ce îți dă o stare de bine. Și dacă dormitul constant îmi dă o stare de bine? Ar trebui să dorm toată viața? întrebare-răspuns

Mi-am întrebat familia, dar răspunsul nu a fost cu mult mai diferit față de ceea ce îmi spusese psihologul. Dacă mă gândesc mai bine, nici nu mă prea așteptam la altceva.

A, da, am încercat să aflu părerile celor de vârsta mea sau apropiați de vârsta mea – da, sunt două trei persoane mai apropiate de mine și sunt mult mai mari decât mine. Mi-au spus că odată cu înaintarea în vârstă și dobândirea experienței va fi mai bine. Odată cu trecerea timpului voi ajunge la un consens cu mine și mă voi liniști. Liniștea sufletească și pacea cu propria persoană ar trebui să fie un țel pentru toată lumea. Pornind din chestia asta am ajuns la o altă întrebare: dacă ajung la liniște sufletească și pace cu propria persoană nu voi ajunge să mă plafonez? întrebare-răspuns

Am o dorință continuă de a ajunge la un consens cu societatea și cu propria persoană.

Un lucru e cert: răspunsurile la întrebările de mai sus nu vor veni de la un psiholog, coach, guru, dar nici de la părinți, prieteni sau iubit/iubită. Dar dorința de a ajunge pe „drumul din mijloc”, măcar cât să elimin vocile critice într-un mod negativ din jur, e constantă.

Poate îmi voi găsi eu locul în societate și aceste întrebări vor deveni nesemnificative? Nu exclud nici opțiunea asta. Poate va trece dorința aceasta odată cu trecerea timpului? Este cu totul posibil. Voi găsi pe parcursul anilor alte întrebări legate de propria persoană al căror răspuns le voi căuta un timp îndelungat? Cu siguranță.

Singura „dorință” care vreau să rămână alături de mine toată viața este nevoia de a nu stagna.

Sunt o grămadă de întrebări care ar avea nevoie de un răspuns, care nu ar trebui să fie o enigmă, însă nu e așa. Pur și simplu, uneori, când mă apuc să analizez șirul gândurilor mă pierd prin ele, provocând o și mai mare confuzie. E în regulă. Vreau să am un singur lucru alături de mine întotdeauna: nevoia de a evolua. Poate e ciudat, poate nu, dar mereu voi simți nevoia să găsesc noi provocări, să învăț bazele unui alt domeniu. Cred că niciodată nu mă voi plictisi să explorez un alt oraș, să descopăr noi culturi și să aprofundez istoria. întrebare-răspuns

Un lucru e cert: timpul va trece și inevitabil, aduce schimbarea cu ea.

Cu siguranță, șirul întrebărilor fără răspuns se va schimba de-a lungul anilor. Vor veni alte întrebări ale căror răspuns nu le voi știi pentru o bună perioadă de timp, poate niciodată. Vor apărea întrebări ale căror răspuns vor fi evidente și nu voi fi nevoită să mă gândesc prea mult la ele. Însă un lucru e cert: la finalul drumului atât de lung al vieții vreau să știu cine am ajuns să fiu. Am ajuns să fiu pentru că poate mâine nu voi mai fi persoana care am fost astăzi și astăzi nu mai sunt persoana care am fost ieri. Iar asta e în regulă, schimbarea e una dintre puținele constante ale vieții.

Mă voi pierde pe drum? Voi regreta unele alegeri? Voi plânge? Vor fi momente în care voi vrea să renunț la tot ce am făcut pentru a o lua de la capăt? Nici nu mă îndoiesc. Toate acestea fac parte din șirul infinit al căutării-identificării răspunsurilor din care este concepută viața.

Însă, în cei 22 de ani de viață pe care îi am în spate, am reușit să mai găsesc și o altă constantă: de-a lungul vieții, oamenii o să mă vadă în mai multe ipostaze, vor crede o grămadă de lucruri despre mine, dar vreau ca finalul „călătoriei” să se știe cine am fost și ce am făcut. întrebare-răspuns

Farmecul vieții este exact acțiunea și reacțiunea lucrurilor pe care le trăiești.

Viața nu este doar fericire, veselie sau un drum ușor. Secretul stă în ceea ce decizi să faci în fiecare zi, precum și în reacțiile tale vis-a-vis de ceea ce ți se întâmplă. Nu e capătul lumii niciodată, însă întotdeauna există loc de mai bine. Nu va fi mai bine dacă te plafonezi, dar nici alergatul veșnic după succes nu este o soluție. Drumul de aur este un concept metaforic, cred eu. Fiecare dintre noi are o singură îndatorire: să își croiască propriul „drum de aur”. întrebare-răspuns

Citește mai multe articole despre teme sociale atunci te invităm să arunci un ochi la categoria societate.

Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.