Medicină veterinară la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj

Medicină veterinară
Deși am cam fugit de medicină în ultimii ani de liceu, viața a făcut în așa fel încât să ajung tot la ea. Povestea intrării mele la Facultatea de Medicină veterinară din Cluj e una tare amuzantă, pentru că nimeni nu se aștepta, nici măcar eu. Am terminat matematică-informatică intensiv informatică la Colegiul Național Cantemir Vodă din București, iar în primăvara clasei a XII-a, eu nu știam unde să dau mai departe. Tot ce știam e că vreau să urmez facultatea la Cluj. Mă pregătisem cât de cât (cică) pentru medicină generală. Am fost la simularea de la UMF Iuliu Hațieganu, deși eram conștientă că va fi super greu și nu am nicio șansă în fața elevilor care se pregătiseră încă din clasa a 11-a, plus unii care au stat pe bară un an special să învețe și să intre.
Am dat simulare mai mult de gura părinților, dar evident, rezultatul mai mult n-a fost. În vară am venit la Cluj și m-am înscris la Facultatea de Media Digitală din cadrul FSPAC (Facultatea de Științe politice, administrative și de comunicare). Urma ca peste un an să dau admitere la Facultatea de Farmacie (sau cel puțin asta intenționam). Peste câteva zile aveam să aflu că nu am intrat la FSPAC din cauza unei greșeli pe foaia de înscriere, greșeală pe care mi-am asumat-o în cele din urmă. A doua zi eram prezentă în amfiteatrul din cadrul USAMV, dădeam admitere la biologie și chimie.
Și cam așa am intrat eu la facultate: spontan.

Medicină veterinară

Mulți m-au întrebat de ce am rămas. În anul I am decis să rămân mai mult de dragul profesorilor care m-au impresionat. În special dl. profesor Gal Adrian, titularul cursului de biologie celulară și histologie, una dintre materiile mele preferate. Când mai am momente grele, mai ales în sesiune, când mă enervez și îmi reproșez că nu ar trebui să fiu la facultatea asta, îmi amintesc că sunt și lucruri care îmi plac. Uneori mai regret, dar asta poate pentru că a venit pandemia și odată cu ea s-au schimbat multe lucruri la facultate. Timp liber pentru altceva nu a mai existat o lungă perioadă de timp.
În primii doi ani se fac materii de bază, preclinice: anatomie, fiziologie, chimie, fizică, nutriție, microbiologie.
În anul 3 se încearcă trecerea spre partea clinică și vin materii noi: farmacologie, semiologie, anesteziologie, anatomie patologică și altele. Totul se ia de la zero (dacă ai urmat un liceu de profil ți se va părea totul mai ușor, mai ales la chimie).
Medicină veterinară
Anatomiile sunt cele care dau cele mai mari dureri de cap, nu neapărat că sunt tare grele, dar e mult.
E multă materie, sunt multe specii (cal, rumegător mare, rumegător mic, porc, câine, pisică, iepure, pasăre). Chiar și eu am avut restanță la una dintre anatomii, care mi s-a părut imposibilă, dar până la urmă i-am dat de capăt. A avea restanță nu înseamnă că ești prost, ci că de atât știai subiectul respectiv la momentul respectiv.
Ca și materii, mereu le-am preferat pe cele care presupun un diagnostic de laborator, de exemplu histologie, morfopatologia, microbiologia. Pe lângă acestea, mi-a plăcut foarte mult farmacologia și hematologia. După preferințele mele se vede că nu prefer activitatea clinică directă. Dar despre asta voi menționa când voi vorbi despre practică.
Medicină veterinară
Referitor la profesori, majoritatea sunt de treabă.

Am rămas impresionată de faptul că încă din anul 1. De fiecare dată când era o noțiune mai grea, profesorul prefera să o repete sau când un student nu înțelegea ceva și întreba de 3 ori, i se explica de 3 ori. Sunt cursuri și laboratoare unde ești încurajat să pui întrebări și să comunici cu profesorul (de exemplu, cursul dl. profesor Gal pe care l-am mai menționat). La laboratoare, unde fiind o grupă de maxim 15 studenți, profesorul are timp să se ocupe de fiecare în parte dacă e nevoie și ajunge să te cunoască (nu te simți ca la o altă facultate unde studentul nu știe numele profesorului și vice versa). Și la examene atmosfera este okay (în general). Mulți profesori preferă o discuție și încearcă să nu te facă să ai emoții (prea mari).

Veșnicele replici „vreau să văd ce știi, nu ce nu știi” și „primul pas pentru a lua un examen, este să te prezinți” ar trebui să îți rămână în cap.
Evident, au fost și profesori cu care eu și colegii mei poate nu am rezonat, dar atât timp cât îți vezi de treabă și înveți, îți iei și examenul. S-a întâmplat o singură dată să mă aducă în pragul disperării un profesor, dar am trecut și de etapa aceea: Cu tot respectul, dar mă bucur enorm.
Medicină veterinară
Am prins cam un an și jumătate în pandemie, ceea ce a fost horror pentru noi.
Eu sunt tipul de om cu o memorie vizuală foarte bună. Pe mine mă ajută mult laboratoarele și materialele pe care le văd la facultate. Pe lângă faptul că la începutul pandemiei, după ce am plecat toți acasă, era o dezorganizare totală. A trebuit să ne obișnuim cu jucatul de-a facultatea online (noi mai repede, decât profesorii). În online practica e zero, teoria la putere și cam așa am făcut noi ultimul an medicină. A urmat un du-te vino la facultate pentru laboratoare on-site și cursuri online, cu un program ilegal de încărcat. De la un orar cu vreo 25-30 ore pe săptămână, am trecut la un orar cu vreo 45 de ore. Adică ajungi la 8 dimineața la facultate și te mai întorci abia la 8 seara cu puțin noroc. Cam așa eram timp de 7 saptămâni din 14, căci am fost împărțiți pe 2 serii.
Concluzia este că nici dacă voiai nu aveai timp să înveți, ce să mai dai în ultima săptămână 10 colocvii în 4 zile (ți se lua, nu altceva). Am supraviețuit, greu, dar am supraviețuit.
Practica este o altă distracție pentru mine. Eu nu am nicio cunoștință medic veterinar și nu am fost niciodată la veterinar înainte de facultate. Mi-a fost destul de greu să-mi găsesc un loc de practică în București în toți anii. În primul an, am bătut din ușă în ușă la toate cabinetele din cartierul meu și nu a vrut niciunul să mă primească, pe motiv că nu se complică cu studenți în practică. Eram aproape să renunț, dar am găsit un spital veterinar până la urmă. În anul 2, fiind pandemie, a fost și mai greu, dar am făcut practică tocmai la Craiova. În anul 3 am găsit o
clinică renumită din București care primesc studenți în practică. După 3 ani, mi-am dat seama că activitatea clinică directă nu e de mine. Deși am învățat super multe și le mulțumesc tuturor pentru asta. Mi-ar plăcea să lucrez într-un laborator sau într-o farmacie, nu m-aș vedea nici chirurg, nici clinician.
Medicină veterinară
În schimb, una dintre dorințele mele este să predau la facultate.
Ambii bunici din partea mamei au fost profesori și am norocul să îmi placă și mie să fac asta și să îmi doresc să îi învăț pe alții. De aceea mi-am deschis contul de instagram @vet_adventure. Acolo am posibilitatea să-i ajut pe alții la fel cum poate mi-aș fi dorit și eu să mă ajute cineva când eram mai mică.
Se spune că după ce termini medicina veterinară nu prea găsești loc de muncă. Poate concurența e mare, pentru că majoritatea vrea să lucreze într-un cabinet veterinar, doar cu pisici și câini. Dar medicina veterinară e mult mai mult decât atât.
Medicina veterinară înseamnă și animale de rentă, abatoare, laborator, cercetare, animale sălbatice, animale exotice, păsări, ferme, servicii veterinare de stat, grădină zoologică, posibilitatea de a rămâne în facultate.
Diana Giura, student anul 3 la medicină veterinară în cadrul USAMV Cluj.

Ți-a plăcut acest articol și ești curios de cum e și la alte facultăți? Te invităm să arunci un ochi la categoria Studenția în România.
Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.
A pus bazele proiectului în 2020, la începutul pandemiei, înainte să își dea bacul. Acum, este anul 3 la jurnalism în Oradea și membru asociat în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Iubește cafeaua, cărțile și ploile zilelor de vară.