Relația cu părinții: nu toate relațiile sunt precum relația ta cu părinții tăi

Relația cu părinții

Părinții sunt primele persoane cu care copilul creează o relație de atașament. Astfel, comportamentul acestora are un impact major asupra dezvoltării copilului și a sănătății sale mintale a acestuia pe tot parcursul vieții lui. Nimeni nu e perfect, vocația de părinte este una grea și implică o învățare continuă. Este posibil ca, fără să intenționeze aceștia să facă sau spună unele lucruri care rănesc copilul și creează traume sau credințe și așteptări nerealiste față de propria persoană, față de ceilalți și față de lume. relația cu părinții

Multe comportamente, gânduri și probleme psihice din tinerețe au la bază un parenting nesatisfăcător din punct de vedere emoțional.

Excludem nesatisfacerea nevoilor fizice și materiale, acelea fiind un subiect mai complex. Comportamentele și atitudinile părinților care de obicei sunt incorecte și pot traumatiza copilul sunt:

  • ignorarea sau minimizarea reușitelor copilului, oferind aprecieri foarte rar;
  • criticarea și judecarea exagerată a tuturor comportamentelor sau părerilor copilului;
  • compararea copilului cu alți copii de vârsta lui (sau propria persoana/un frate mai mare la vârsta respectivă) din punct de vedere al performanței școlare, al comportamentului sau a reușitelor;
  • în cazul mai multor copii, favorizarea unului dintre ei (sau mai multora);
  • șantajul emoțional. relația cu părinții

Relația cu părinții

 

În cazul în care copilul face ceva cu care părintele nu este de acord i se reproșează faptul că ei sunt cei care au grijă de el, îl hrănește, îi oferă adăpost, îl școlarizează șamd.
  • proiectarea propriilor dorințe și vise neîndeplinite asupra copilului, ingorând astfel dorințele acestuia;
  • neglijarea timpului petrecut cu copiii lor, sunt distanți și nu le oferă atenția și afecțiunea necesară;
  • pedepsirea copilului fără o explicație clară. Părintele nu este consecvent și consistent în aceste comportamente sau nu impune limite sănătoase;
  • protejarea exagerată a copilului, nepermițăndu-i dezvoltarea autonomiei și a independenței;
  • bombardarea copilului cu propriile probleme emoționale sau de cuplu;
  • când părinții au așteptări exagerate față de copil sau îl pun să facă sarcini necorespunzătoare vârstei lui;
  • când nu respectă intimitatea și libertatea de decizie a copilului (corespunzătoare vârstei).
Deși intențiile probabil nu sunt rele, efectul acestora poate fi la fel de intens.

Astfel, este important să recunoști aceste comportamente și să le discuți cu părinții tăi în mod asertiv. Aceasta poate ajuta la vindecarea traumei, la refacerea relației cu părinții și la dezvoltarea (mai) armonioasă a sinelui. Majoritatea părinților își iubesc copii și nu vor să le facă rău intenționat, doar că au fost și ei educați așa și nu știu cum altfel poate fi un părinte bun. Însă, din păcate există și părinți toxici- care, din cauza propriilor probleme sufletești sau traume, nu încearcă să remedieze această situație sau rănesc copilul cu intenție. Astfel, de multe ori nu ai șansa să discuți cu ei ca să vindeci rănile din copilărie. relația cu părinții

Relația cu părinții

 

Însă, ceea ce este important să realizezi este că:
  • nu poți să îi forțezi să se schimbe, doar pe tine însuți poți și ai dreptul să te schimbi;
  • fericirea și bunăstarea ta nu mai depind de ei când devii adult. Este responsabilitatea ta ce faci cu experiențele și cât de mult le lași să te afecteze. Nu mai ești neputincios, iar viața ta este în controlul tău;
  • nu ar trebui să te simți vinovat pentru cele întâmplate în copilărie. Este responsabilitatea părinților să satisfacă nevoile emoționale (de afecțiune, siguranță, grijă) ale copilului, indiferent de comportamentul mai „problematic” al acestuia;
  • nu este nevoie să îi ierți pe părinții tăi sau să le găsești scuze pentru a te vindeca. Însă, este important să te împaci cu cele întâmplate și să nu lași experiențele respective să îți controleze viața;
  • nu ești obligat să ții legătura cu părinții tăi dacă aceștia îți afectează liniștea sufletească;
  • spune-ți în gând ori de câte ori situația o cere de fiecare dată când situația o cere tot ce ai fi vrut să auzi de la părinții tăi (de ex.ești iubit, ești în siguranță). relația cu părinții
  • permite-ți să primești afecțiune și grijă din partea celorlalți. Le meriți!
Nu toate relațiile sunt precum relația ta cu părinții tăi (sau relația dintre ei).

Există și relații sănătoase, care merită încercat. Probabil va fi mai greu la început să te obișnuiești cu grija altcuiva, dacă frica de abandon sau abuz este intensă. Însă cea mai importantă relație de menținut este cea cu tine însuți. Fii pentru tine persoana de care ai fi avut nevoie când erai copil. Iubește-te. Nu ne alegem familia și nici înclinațiile genetice sau evenimentele de viață, însă putem alege ce dorim să devenim și ce oameni să acceptăm în jurul nostru.


Te invităm să citești și alte articole scrise de psiholog clinician, Renata Sandor.

Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.