Școala a început! Ca în fiecare an, data începutului este așteptată cu sufletul la gură de toți. Profesorii, care încep școala foarte devreme și nu o încheie niciodată, stau cu o seară înainte ca să pună la punct ultimele detalii pentru un an întreg. „Pe vremea mea” erau două semestre. Acum, am aflat că totul s-a modernizat într-un sistem modular. „Pe vremea mea” examenul de Bacalaureat se dădea pentru 3-4 materii cu note individuale, nu totul o încurcătură, dacă e să dăm crezare ultimelor vești. Indiferent în câte subunități este repartizat anul școlar, el are aceeași durată din punct de vedere teoretic. Numai că pentru unii trece fulgerător, iar pentru alții este chinuitor. Planuri de lecții, programare, așteptări și emoții, surprizele unor noi generații de elevi. Toate acestea sunt gândurile profesorilor. scrisoare catre un elev
Dar și elevii au aceleași gânduri, numai că într-o formă diferită, adaptată la vârsta lor.
Oare o să excelez? Sper să trec cu bine prin fizică! Ce teamă îmi este de examenul care se află la finalul acestui an! Este clasa a 12-a, deci înseamnă o despărțire și un nou început. Ce rochie/costum să îmi cumpăr pentru banchet? Este mai bine să tocesc comentarii sau să citesc doar cărțile pentru română? A trecut încă o vară, oare mă mai iubește omul meu favorit?
Cei care se duc la olimpiade au și ei gândurile lor mărețe.
Doamne, ajută-mă să ajung din nou la faza națională. Vreau să mă întâlnesc din nou cu oamenii pe care îi consider „a doua mea familie”, din toate colțurile țării! Oare voi cunoaște mai multe? Oare voi aduce multă cinste școlii? Oare îmi voi aduce mie cinste prin rezultatele mele?
Părinții au și ei gândurile lor complexe.
Unii pentru a se mândri cu rezultatele progeniturilor lor, iar alții care doresc sincer ca al lor copil să-și găsească aripile ca să zboare. „Al meu trebuie să ia anul acesta premiul întâi, altfel cum să îi fac față vărului meu la întrunirea de familie când va prezenta câte medalii a mai capturat nepotul meu!” își spun unii în gând, când cea mai frumoasă atitudine este următoarea. „Un om bun în domeniul său, oricare ar fi acela (artă, jurnalism, programare, medicină etc.) nu va muri niciodată de foame, ci chiar va fi respectat și plin de succes. Sunt mulți care pentru bani ajung să lucreze toată viața într-un iad care nu le place.”
Ați putea spune că este o analiză plicticoasă a zilelor acestea, replici pe care le cunoșteam deja și o atmosferă care va dura cel mult câteva zile ca mai apoi să revenim la viețile noastre obișnuite.
Numai că aici e tot farmecul. Elevul ești tu, drag cititor! Toți suntem elevi în această magnifică școală numită „lume” cu bune și cu rele. Așa cum în Japonia, copiii școlari învață prima dată bunele maniere înainte de cultură generală și informații, așa ar trebui să învățăm ca în orice conversație înainte de „a ne etala inteligența și informațiile” să oferim respect și chiar admirație celuilalt. scrisoare catre un elev
Pentru unii, anul școlar numit „viață” se împarte în două semestre, primul fiind o carieră îndelungată și monotonă ca mai apoi să vină un semestru oribil de scurt numit „repaus”, în care omul respectiv regretă ceea ce nu a trăit la timp și imploră tinerețea sa trecută să-l ierte că nu i-a dat o șansă.
Oamenii cu două semestre consideră că trebuie să meargă doar din reușită în reușită și la primul eșec totul pare a fi o catastrofă. Cei care aleg să își împartă viața în mod modular, în câte segmente doresc fără a fi rigizi, au un net avantaj. Ei știu că un eșec este doar un modul și din acel modul se pot propulsa în altul ca să exceleze cu adevărat. Fiecare modul poate fi împărțit în alte două module fiecare: timp pentru sine și timp pentru carieră. La final, toți ajungem la „finalul anului școlar”, dar abia atunci ne dăm seama dacă împărțirea semestrială sau modulară pe care am făcut-o a fost bună sau rea, satisfăcătoare sau un lagăr de concentrare pentru neuronii noștri, într-o închisoare a minții autoimpusă.
Am auzit recent două povestiri cu morală puternică.
- Un nepot își întreabă bunicul: „Ce să mă fac când o să cresc mare?”
Iar bunicul răspunde: „Tu să te faci în primul rând OM, căci de ingineri, doctori, programatori, oameni cu două diplome odată este plină lumea de la o vreme.”
- Un profesor își întreabă elevul: „Ce vrei să fii când crești?”
Copilul spune: „Fericit!”
Profesorul: „Nu ai înțeles întrebarea…”
Elevul: „Nu ați înțeles răspunsul…”
Copiii ne oferă frânturi de înțelepciune la care noi, cei care am crescut, putem doar să visăm.
Pe lângă diplomele, examenele, pe care lumea în doar câteva luni le va uita, va rămâne un nume bun. Va rămâne fapta bună. Este de datoria fiecărui om să fie un „elev silitor” și să lase o frântură de lumină în oricare suflet pe care îl atinge. Aici este diferența dintre un om care doar difuzează informații seci și un OM care pe lângă informații, le expune și în povești, luminează oamenii de lângă.
Școala pentru orice om începe săptămâna aceasta, dacă nu chiar azi, dacă nu chiar acum! Eșecul nu este total. Greșelile pot fi reparate fără teama de penalizare cu „minus un punct” la extemporalul final. Și o faptă bună este cel mai înalt curs la cea mai înaltă facultate. scrisoare catre un elev
Ți-a plăcut acest articol? Te invităm să citești și un alt articol din secțiunea entertainment.
Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.
