Deschid fereastra din mintea mea la 2 noaptea

și las aerul înghețat să o cuprindă speranță în miez de noapte

sau poate vreau doar să iasă fumul acela

nenorocit care mi-a înghițit

jumătate din vise.

Îmi prind inima și o pun în lanțuri

ca să nu mai alerge după necunoscuții ce

îi dau o bucățică din sandviciul lor

ci mai degrabă să latre și să-i muște

să-i străpungă prin vene până spre oase.

Trebuie să îmi îmbunătățesc aparatul din

partea stângă pentru că pixelii de

calitate inferioară de pe retină prezintă imagini

naive ale unor figurine umane. speranță în miez de noapte

Îmi desprind mâinile din ațele pline de

paraziți ce mi le ridică,

și observ sângele ce cade ușor spre

podeaua cu scheleți ce încă se mai roagă

pentru o a doua șansă.

Ți-a plăcut poezia Antoniei? Îți recomandăm să citești și Funebru, scris tot de ea.

Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.

Funebru

Se preling umbre de dor
Printre degetele-săgeți
Iar timpul, cu miros de muritor,
Se înalță prin mantii cerești.
Dispare
•
Se sparge-un vis de noapte caldă
În spinii minții mele funebru
Iar trupu-ntreg devine-o rană
Ce-ncremenește-n marea rece.
Eșuează
•