
Deschid fereastra din mintea mea la 2 noaptea
și las aerul înghețat să o cuprindă speranță în miez de noapte
sau poate vreau doar să iasă fumul acela
nenorocit care mi-a înghițit
jumătate din vise.
Îmi prind inima și o pun în lanțuri
ca să nu mai alerge după necunoscuții ce
îi dau o bucățică din sandviciul lor
ci mai degrabă să latre și să-i muște
să-i străpungă prin vene până spre oase.
Trebuie să îmi îmbunătățesc aparatul din
partea stângă pentru că pixelii de
calitate inferioară de pe retină prezintă imagini
naive ale unor figurine umane. speranță în miez de noapte
Îmi desprind mâinile din ațele pline de
paraziți ce mi le ridică,
și observ sângele ce cade ușor spre
podeaua cu scheleți ce încă se mai roagă
pentru o a doua șansă.
Ți-a plăcut poezia Antoniei? Îți recomandăm să citești și Funebru, scris tot de ea.
Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.
Funebru
Se preling umbre de dor
Printre degetele-săgeți
Iar timpul, cu miros de muritor,
Se înalță prin mantii cerești.
Dispare
•
Se sparge-un vis de noapte caldă
În spinii minții mele funebru
Iar trupu-ntreg devine-o rană
Ce-ncremenește-n marea rece.
Eșuează
•