Te stresezi pentru sesiune? Iată cum să înveți mai ușor

te stresezi pentru sesiune?

În viața fiecărui student sesiunea este o perioadă dificilă, plină de stres și somn puțin. Cel puțin la prima sesiune, dacă nu la toate, fiecare student s-a raportat la perioada asta de parcă ar fi de viață și de moarte. Celor care nu au simțit cum e perioada sesiunii, vă spun eu: e ca bacul, doar că mult mai mult. Sunt sigură că ați auzit și de zicala asta și că nu schimbă nimic. Așa eram și eu, dar cu toate astea, sesiunea nu este răscrucea de examene în care să îți distrugi sănătatea. Astfel, venim în ajutorul tău cu niște idei de cum să înveți mai ușor. te stresezi pentru sesiune?

Primul pas pe care îl poți face este să îți organizezi zilele de învățat în sesiune, dar eu aș spune să te apuci înainte de sesiune.

Da, știu, învățatul pentru bac a decurs mai ușor, luând în considerare că erau doar 3 materii, maxim 4. Ei bine, de data asta vei avea măcar 5, depinde de specializare. Aici, rareori vei putea să ceri amânarea deadline-ului de predare al proiectului. Datele de examen stabilite vor rămâne, indiferent dacă ești sau nu bolnav. Așa că, începe, înainte de sesiune, să înveți puțin câte puțin ca să poți face față la examene. Încearcă să nu îți treci pe „to do list” mai mult de două materii, deși le vei face și pe acelea cu greu.

Un al doilea aspect, care te poate ajuta la învățat, este organizarea cursurilor.

Eu aparțin categoriei de persoane care își colorează cursurile în funcție de importanța noțiunilor, gradul de noutate sau gradul de cunoaștere a noțiunii. Uneori, dacă noțiunea are legătură cu o altă lecție, sau am nevoie de explicații în plus, îmi lipesc și post-it-uri cu explicațiile necesare. te stresezi pentru sesiune?

Sunt studenți care preferă învățarea auditivă. Celor din categoria asta le recomand să se înregistreze citind cursul, cu explicațiile în plus necesare, unde este cazul, și să îl asculte așa când consideră că este de cuviință.

Nu îți lăsa proiectele pe ultima sută de metrii înainte de predare.

Începând cu pandemia, mulți profesori preferă să nu supună studenții la examene, ci să le dea proiecte. Evident că dacă îți dă un proiect nu înseamnă că o să fie un eseu sau un PowerPoint despre rutina ta zilnică. Proiectele vor fi concepute în așa fel încât să aplici materia predată de profesor în conceperea lui și, de obicei, de dimensiuni de minim 2 pagini.

Dormi în sesiune! Oricât de mult ai avea de învățat, niciodată nu neglija somnul.

Deși pare stupid, uneori, să dormi în sesiune pentru că „nu îți vezi capul de atâta materie”, este tot ceea ce trebuie să faci. Nesomnul nu va face nimic altceva decât să îți îngreuneze procesul de învățare, ceea ce te va indispune și mai mult. Oricum o să fi indispus, agitat, poate îți vei pierde pofta de mâncare sau poate vei avea și dureri de cap, de la stres. E în regulă. Vor trece odată cu sesiunea. Dacă chiar vrei să introduci mai puțin somn în programul tău, poți, dar dormi măcar 6 ore pe noapte și mai oferă-ți un răgaz de 2 ore la amiază pentru odihnă.

Nu uita că sesiunea este doar o lună, nu o viață și nu mănâncă pe nimeni! Nu e sfârșit de viață dacă nu iei 10. Sănătatea e mai importantă!

Ți-a plăcut acest articol și îți dorești să citești și alte articole de-ale tinerilor? Te invităm să arunci un ochi la articolele din categoria Poveștile studenților.

Vrei să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook și Instagram.

La 21 de ani, lucrez ca reporter la o redacție din Oradea. Fost student Erasmus, practicant în pedagogie, editor fondator al Jurnalului Milenial, un overthinker înrăit, mă străduiesc întotdeauna să văd partea plină a paharului. Când simt că lumea reală mă sufocă mă refugiez în cărți și muzică. Iubesc viața pe care o am :)