Toamna despre care nimeni nu vorbește

toamna

E toamnă și e frig. Ai puțină spumă de bezea rămasă pe buza superioară și-asculți Tudor Gheorghe pe ascuns. Te-ntrebi când a fost ultima oară când ai citit Iarna lui Alecsandri. Aștepți să scapi de examenul ăla de la 4 după amiaza ca să poți sări în tren și pleca acasă. Oscilezi între vara ce-tocmai-a-trecut și prima zi de Crăciun, iar tot ce stă mijlocitor pare lipsit de sens, esență și timp. Este ceea ce este: încă un septembrie de care tragi ca să mai ajungi desculț pe plajă măcar o dată, încă un octombrie amorțit ca în beția aia de festival și desigur noiembriul ăsta lung și dilatat ce parcă nu-și are rostul. Prea multă nostalgie, domnule, pentru nimic! toamna

E toamnă și e frig.

Îmi mai sare-n gând câteodată concluzia că n-am trăit o toamnă cum se cuvine de pe vremea liceului. În Southend frunzele sunt strânse, rare și reci. În Anglia frunzele nu sunt de aceeași emoție precum cuiburile de uscăciuni bătute de vânt pe meleagurile Bucovinei mele. E atât de străin totul, gol și latentă. Desigur, acestea sunt precizări inițiale, slab fondate și lipsite de autenticitate. Nu pot încheia un articol cu simpla idee că „nicăieri nu e ca acasă”. Adevărul este că, peste tot poate fi puțin de acasă. Măcar puțin. Iar asta este îndeajuns. toamna

Prinsă în viforul ăsta de productivitate urzită peste noapte și cearcăne de două degete ce mă trag de spinare, nu mi-am mai permis să mă reîndrăgostesc.

Stagnez într-o baltă Sireteană din amintirea căreia nu mă scot și mimez o fericire ciudată în noile circumstanțe britanice. Unde a dispărut bucuria momentului de acum? Când, Doamne, ne-a risipit copilăria verdeața maturității?! În ultimii doi ani am plâns atâtea tablouri apuse, retrâind într-o solitudine apatică memorii și doruri, toate sfârșite și lăsate în urma aceluiași punct. Am tras eu de virgule cât am tras, dar s-a dovedit o treabă de mântuială.

Mă găsesc acum în culmile unui sezon fascinant, exploziv și trainic, iar eu… eu ratez viața ca o nesimțită. Decid ca acest noiembrie să fie închinat spiritului contemporan, cu bune și cu rele, și să iasă din manifestările comuniste ale istoriei. Acest noiembrie nu mai este despre inimi frânte și sonate naționaliste, ci despre cerul împărtășit în liliachiu și verde, despre vecinii ale căror nume nu le am habar, despre frunzele strânse, rare și reci. Aceasta este o baladă nenăscută încă, ce-și așteaptă soliștii să iasă din crâșmă și să serbeze peste coline noi!

E toamnă și e frig.

Ești student și-asculți „Noaptea în Iași” sau aștepți salariul de pe 10 ca să cumperi mâncare la câini. Vârsta nu contează. Ești tot un vinovat. Nu ți-ai mai aruncat fundul într-o grămadă de frunze de pe vremea când dădeai teste fulger la mate și te-ntrebi ce lipsește din peisaj. Toamna e atât de prezentă, dar oboseala de pe azi pe mâine îți apleacă capul. Lasă-te pe tine și fugi – nu-i timp de pierdut! Dar dacă tu nu te-oprești măcar cât să-ți legi șireturile, ca mai apoi să-nalți privirea către cer, atunci cu cine se va mai juca toamna? Prea mult îi însușim greutățile academice sau profesionale și o lipsim de Adevărata ei frumusețe cu „A” mare și pus în italic. toamna

E toamnă și e frig.

Te gândești că nu există toamnă mai demnă și mai liniștitoare decât cea de-acasă. Ești departe și ți-e frig, iar munca trage de tine ca un mistreț de moarte. Ai îmbătrânit, iar lunile acestea sunt aici doar pentru a trece. Lasă că îndată vine Crăciunul și poate, doar poate, te vei odihni acasă.

Te vezi în oglindă, dar faci abstracție. Sufletul nu ți se vede, așa că te-ascunzi ca un Dorian Gray de nedreptatea socială și absența familială la care ai fost supus.

Așa este viața, îți spui, și mergi mai departe. Cine te-a mințit, mă-ntreb, că viața-nseamnă doar suferință? La naiba cu poeții, minerii și restul amanților! Vorbește cu tine puțin, dar cu tine cel trecut, copilărit și visător. Roagă-l să-ți mai dea putere și ieși din cercul vicios. Ești liber să te reîndrăgostești de-o nouă toamnă. Știu, prima romanță nu se uită niciodată, însă până să-l revezi în gară pe decembrie, cântă-i puțină iubire și lui noiembrie.

E toamnă și e frig. Iartă! Ce-ar merge o-nghețată!

toamna

– Articol scris Cristiana Clucencu


Te-a prins stilul de scriere al Cristianei? Te invităm să citești și un alt articol scris de ea.

Poza articolului este realizată de Cristiana.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.