După cum s-a prezentat într-un articol anterior, trauma poate avea multe forme și efecte. Acestea afectează, mai mult sau mai puțin, viața cuiva. Deși foarte mulți cred că o persoană traumatizată a trecut prin unul sau mai multe evenimente foarte mari și serioase, de foarte multe ori nu este așa. Pentru că o traumă poate fi orice eveniment pe care persoana l-a perceput ca foarte stresant. Se poate întâmpla ca trauma să fi pus în pericol integritatea sa, trauma nu poate fi etichetată. Chiar și un comportament neglijent al părinților sau critici dese pot fi o cauză a reacțiilor fizice, emoționale și cognitive tipice traumei. traume relaționale

Aceasta se numește traumă relațională. Este o formă de traumă care a fost cauzată de relațiile pe care le avem cu persoanele semnificative.

Foarte des sunt datorate relațiilor din copilărie (cu îngrijitorii), însă pot apărea și la vârsta adultă. Pentru că relațiile interumane sunt un aspect important al vieții. Ele au un efect imens asupra psihicului și al dezvoltării, în cazul în care acestea sunt disfuncționale sau abuzive, pot lăsa o urmă semnificativă în psihicul persoanei. Conform relațiilor pe care le-am avut cu părințiii, ne formăm modul de relaționare, stima de sine și așteptările noastre față de ceilalți.

Cele mai frecvente abuzuri relaționale care duc la traumă sunt:

• lipsa siguranței emoționale în copilărie (părinte absent, agresiv, ambivalent sau inconsistent);
• critici frecvente, „inofensive”, adresate copilului de către îngrijitori;
• jignirea, umilirea sau trădarea încrederii persoanei (repetate sau nu) de către o persoană semnificativă;
• pierderea unui îngrijitor (divorț, moarte, abandon); traume relaționale
• infidelitate sau abuz din partea unui partener romantic;
• bullying sau marginalizare socială;
• replici sexuale sau denigratoare de la o persoană apropiată;
• abuz fizic, verbal, emoțional sau sexual;

Trauma relațională are drept consecințe:

• stimă de sine scăzută;
• o imagine distorsionată despre propria persoană;
• evitarea implicării sau o anxietate intensă resimțită în cazul implicării și menținerii unei relații. Acesta poate fi explicată prin insecurități, fricii de intimitate, neîncredere, frica de abandon, frica de abuz sau neglijare, lipsa de încredere în oameni și relații. Explicația este trauma din relațiile care sunt văzute ca fiind periculoase și nesigure sau persoana se consideră nedemnă de o relație sănătoasă;
• probleme în controlul emoțiilor (furie, vinovăție și rușine intensă resimțită în cea mai mare parte a timpului);

• dependență față de alții sau nevoia de atenție constantă din partea celorlalți;

• probleme în gestionarea problemelor și al conflictelor interpersonale;
• anxietate și hipervigilență constantă în situații sociale (nu știi niciodată când vei fi criticat sau exploatat);
• ostilitate față de figurile de autoritate. Figurile de autoritate sunt asociați cu părinții, astfel sentimentele noastre față de părinți vor distorsiona percepția noastră față de autoritate;
• negativism, cinism sau manipularea celorlalți;
• probleme de disciplină și de atenție; traume relaționale
• tristețe, lipsă de motivație, sentiment de neajutorare și lipsa plăcerii;
• depersonalizare în situații sociale sau în acte intime în cadrul relației (de exemplu în timpul actului sexual);
• probleme de sănătate sau dureri în diferite părți ale corpului, fără o cauză medicală. Corpul își amintește și stochează evenimentele traumatice și abuzurile – astfel, chiar dacă persoana încearcă să le nege sau să le evite, acestea se vor manifesta fizic;
• retrăirea sau flashbackul unei relaționări traumatice din trecut în relaționări prezente (de exemplu partenerul îți spune o critică constructivă și îți apare în cap momentul în care părintele tău te-a criticat sau umilit – astfel vei izbucni în furie sau plâns în fața partenerului sau te vei bloca);

• parentaj abuziv sau neglijent față de propriii copii;

• submisivitate, autocenzurare sau auto-sacrificiu în relațiile cu alte persoane. Consideri că tu erai de vină, te comporți în așa fel încât să eviți să fii exploatat sau abuzat; sau pentru că încerci să eviți propriile tale traume, devii hiperempatic cu ceilalți, ajungând în poziția de a de ocupa de problemele lor.

Trauma relațională este o formă de traumă, reală, care are un impact imens asupra viitoarelor relații ale persoanei.

Însă, din păcate mulți o ignoră sau o minimizează. De multe ori chiar victima se simte vinovată sau rușinată pentru reacțiile ei, având gânduri de genul „uite ce a pățit persoana aia și eu mă plâng pentru așa ceva”. Sau poate persoana respectivă nici nu realizează de ce are reacțiile menționate anterior.

Cea mai traumatică parte din relațiile de acest fel nu este neapărat abuzul sau neglijarea, ci faptul că oamenii care ar fi trebuit să îți ofere iubire și protecție sunt cauza lor. În acest sens, te vei simți trădat și va apărea sentimentul de neîncredere față de alte persoane. Deși poți ajunge să crezi că e vina ta pentru cum s-au comportat părinții tăi, acest lucru nu este adevărat. Au avut și ei propriile traume care i-au oprit să fie părinții de care ai fi avut nevoie, însă abuzurile lor nu au nicio relație cu tine ca persoană. traume relaționale

Este important să fii atent la corpul, emoțiile și relațiile tale, ca să îți dai seama unde ai o traumă și să lucrezi la ea.

Probabil te-ai simțit neputincios în aceste relații, însă nu mai ești un copil/tânăr neajutorat. Stă în mâinile tale să te vindeci și să îți creezi relații satisfăcătoare. Evident, nu este ușor și e posibil să ai nevoie de un psiholog/consilier sau o persoană apropiată care să te ajute, însă vindecarea este posibilă. Relațiile (atât cu ceilalți cât și cu propria persoană) sunt o sursă de fericire și de satisfacție în viață și meriți să te poți bucura de ele.