Trei ani de Jurnalul Milenial: de ce consider că am luat cea mai bună decizie când am înființat revista

Trei ani de Jurnalul Milenial

Trei ani de scris, editat, aranjat, coordonat și publicat- așa aș descrie acești trei ani în câteva cuvinte. Au trecut trei ani de când am înființat revista Jurnalul Milenial și pot să spun cu mâna pe inimă că au fost cei mai frumoși trei ani. Au fost ani în care am crescut împreună cu revista. În acești trei ani m-am dezvoltat cel mai mult, alături de echipa mea, făcând față tuturor provocărilor. Deși, nu pot să spun că nu mi-am consumat o grămadă de nervi și nu m-am stresat din diverse motive. Până la urmă, așa e viața, și cu bune, și cu rele. Nimeni și nimic nu poate echivala drumul parcurs până în acest moment. Nu aș schimba niciun detaliu din șirul întâmplărilor petrecute de-a lungul acestor trei ani. trei ani de jurnalul milenial

Au fost fel și fel de zile: zile când aveam subiecte și materiale, zile când nu știa mâna stângă ce face mâna dreaptă.

Retrospectiv, asta e bine așa cum este. Exact zilele astea m-au determinat să-mi pun capul la contribuție și când credeam că sunt prea leneșă pentru a o face. Din dorința de a scrie, de a avea materiale, am învățat să caut, să cercetez, să revizuiesc într-un timp foarte scurt. Nu doar că am învățat să concep articole repede, dar am fost nevoită să învăț și să mă organizez. Nu pot să spun că am fost dezorganizată toată viața mea. Însă, sunt genul de om care odată ce își setează un țel, caută modalitățile de a ajunge în acel punct. Mai ușor, mai greu, fie cum trebuie să fie.

Uneori, în funcție de țelul setat, am senzația că e prea mult pentru mine și apare pesimismul și resentimentele sau frica de eșec. Apoi îmi dau seama că până la urmă și dacă va fi un eșec, măcar am experimentat. Iar experiența este utilă de fiecare dată când îmi setez un nou obiectiv pentru că știu cum să NU fac.

Munca în echipă m-a forțat să învăț să spun ce gândesc și ce simt fără să îmi fie frică de reacții.

Inițial, îmi era frică să îmi exprim emoțiile și gândurile față de oricine. Ceea ce era ciudat este faptul că motivul era în general în capul meu. Îmi era frică să nu dezamăgesc, îmi era frică de faptul că emoțiile mele vor jigni pe cineva. Mă gândeam că dacă membrii află ce gândesc și cum văd eu lucrurile nu vor mai vrea să facă parte din echipă. Practic, construisem în jurul meu un „zid de apărare”, ca să mă apăr și pe mine, și pe ei, oarecum.

Odată cu trecerea timpului, am realizat că dacă nu sunt onestă nu putem avansa. Mi-am dat seama că trebuie să spun ce gândesc exact așa cum gândesc pentru ca membrii mei să știe încotro ne îndreptăm. Mă refer la comunicarea aceea transparentă și simplă, prin care toată lumea știe totul despre orice și oricine. E simplu, o echipă bună trebuie întreținută exact ca o relație bună: cu comunicare eficientă, multă atenție și devotament.

În acești trei ani, am avut tangențe cu mulți oameni, din diverse părți ale lumii. Am învățat ceva din povestea fiecăruia.

Nu pot să spun că a fost ușor la început, nici acum nu e mereu. Uneori, stăteam cu săptămânile cu e-mailul nefinalizat din frica de a nu fi respinsă. Alteori, scriam un mail, primeam răspunsul și în 30 de minute aveam în jur de 13 întrebări scrise. Au fost și momente când mi s-a solicitat să fie pe Zoom sau chiar față-n față. Toate emoțiile, fricile și insecuritățile mi-au trecut prin cap în acele momente. Până la urmă, bineînțeles că mi-am dat seama că nu am cu ce să o dau în bară și că totul va fi bine. Nu există o „rețetă secretă” pe care o aplic când vine vorba de interviuri. Totul se întâmplă de la sine și de multe ori nici nu îmi dau seama că s-a întâmplat decât după ce închei apelul. trei ani de jurnalul milenial

Cu bune, cu momentele mai dificile, sunt mândră că la doar 21 de ani pot spune că de trei ani conduc o asociație.

Hai să o dăm și pe partea cealaltă: alții la vârsta mea au deja familie. Eu la vârsta mea am o altfel de familie, și anume, cea alcătuită din voluntarii alături de care lucrez zi de zi. Bineînțeles, aventura continuă împreună, nu se va opri niciodată. Ce urmează? Nici noi nu știm sigur, căci ne vin idei când ne așteptăm mai puțin. Punerea lor în aplicare poate necesita și mai mult timp decât anticipăm, dar rezultatele vorbesc de la sine. Suntem noi tineri, dar avem ambiții care ating stelele! trei ani de jurnalul milenial


Citește mai multe articole despre teme sociale atunci te invităm să arunci un ochi la categoria societate.

Îți dorești să fii la curent cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.

Sunt Alexandra și am 22 de ani. Duc o viață aproape plictisitoare - sunt editor de auxiliare, editor fondator al Jurnalului Milenial, masterand în Politici Publice Europene și full time unicorn. De ce unicorn? Mulți mi-au spus că sunt super extrovertită, când de fapt sunt doar un om care nu vrea să fie în centrul atenției. I am a caffeine dependent life form and book lover.