Vinovații fără vină cer să se facă… lumină!

tinerețea

O viață m-am întrebat dacă duc ritmul cotidian pe note corecte, dacă la 80 de ani îmi voi putea aminti o tinerețe absurdă și extraordinară, dacă studenția va egala poveștile părinților mei de după anii de liceu, dacă voi ști cum să fiu. Am trăit o viață de 21 de ani și încă o dușcă de câteva luni. De ce mă adresez acestei vieți la un timp trecut și parcă scurtat de orice șansă de continuitate? Poate pentru că aș vrea să cred că în fiecare zi sfârșim o lume și-ncepem să viețuim în alta, precum efemeridele. Prea greu mi-a fost capul și prea mult zgomot mi-a dus sufletul în ultimul timp, gândindu-mă constant că ar trebui să fac mai mult decât să exist. tinerețea

Prezentul este atât de scurt, atât de minunat și vinovat de despărțire, încât ca om în omenie te ia jalea la memoriile trecute și la cele imaginate.

Cumva oscilăm între cele mai grandioase momente trăite pe pământ, care ne-au afectat ori cu fericiri temătoare, ori cu înfrângeri amoroase, și cele mai mari idealuri pe care ni le propunem pentru ziua de mâine. Astăzi este pus sub o presiune monstruoasă încât parcă nici nu mai există. Este clipa 0, când totul își dă restart și se mai încearcă o dată.

Am 21 de ani și mă simt bătrână. Am 21 de ani și vreau să iau universul ăsta în cârcă și să plec. Am 21 de ani și mă gândesc să mă pensionez de societatea asta nebună. Unde mai are loc timpul în gândirea mult prea tensionată de filozofii? Îmi predic credința și totuși, îmi e frică de moarte. Suntem ca specie atât de paradoxali și mărunți încât mă gândesc care este de fapt rostul nostru pe pământ? tinerețea

Acum, în stadiul meu de student, mă tem că nu fac treaba asta cum trebuie.

Cum poate Marea Britanie să-mi aducă experiențele la nivelul anilor 80 din România? Unde voi putea eu asculta Cenaclul Flacăra? Cât de tare mă îndepărtez de rădăcini? Și cu toate acestea, îmi răspund destul de ușor. Am crescut cu muzica folk la o aruncătură de băț în orașul natal, m-au plimbat ai mei și-am fost dusă să tot văd și să ascult. Iar eu, acum, în independența mea caut să asimilez o cultură nativă cu cea mai sinceră foame.

Tocmai ce-am ajuns de la Bucovina Motorfest unde am simțit că toată așteptarea mea pentru sentimentul de includere într-o tinerețe împărtășită și condusă de principii tradiționale, libere și autentice a meritat. Urlând din toți plămânii „biss, biss, biss” la concertul celor din Alternosfera mi-a confirmat că mă descurc cu trăitul. Mintea mi-a zburat în părți și colțuri, cât făceam poze și filmam mă mustram că nu-s prezentă. Apoi tot să scot telefonul și să fur secunda aceea de bucurie pentru a o arăta nepoților după un veac sau două. tinerețea

Mergeți la concerte și cântați la 2 noaptea piesele lui Bosquito – vă rog eu.

Anii 80 nu-i mai aduci înapoi, dar incipitul secolului 21 îmi aparține. Toți marii pictori au plâns o dată că nu s-au născut mai devreme și nu și-au întâlnit maeștrii. Așa și eu mi-am batjocorit timpurile comparându-le cu un trecut netrăit, dar persistent în sângele propriu. Noi ne naștem cu amintirile străbunilor noștri – normal că ne crapă dorul în două la auzul unei balade sau a unei arhitecturi aproape de demolare. tinerețea

Noi suntem și trecut și prezent, dar și viitor.

Este important să nu fim egoiști și să înțelegem că ziua de mâine nu este doar a noastră, dar și a părinților, a verilor și a prietenilor care se bazează să ne găsească tot acolo. Nu-i rău și-amar să plângem vremurile stinse-n ceară, nostalgia de copilărie și acasă m-a făcut să iubesc România cu adevărat de la distanță. Anglia mi-a oferit o apreciere enormă față de alte culturi, dar mai ales de propriul grâu. Îmi pare rău că nu-s în țară mai bine de jumătate de an? Cu siguranță. Însă și dacă aș fi, nu aș ști să apreciez câmpurile lovite de arșiță, bețivanii de la crâșme, cerul înstelat la două noaptea. tinerețea

Distanța ne binecuvântează cu dor, iar dorul ne oferă iubire. Sunt o tânără ce caută să trăiască pentru și întru iubire.

Poate cele înșiruite nu se leagă și nici nu dezleagă mari mistere ale lumii ăsteia, însă vreau să subliniez că nici nu trebuie. Eu mă adresez celor ce se-nvinovățesc de netrăit, așa cum și eu caut să mă eliberez de blestemul ăsta. E vară și simt că ar trebui să mut munții din loc cât mai am timp liber. Însă voi lăsa munții productivității academice pe toamnă, când soiul o fi mai bun. Căci toate se-ntâmplă la timpul lor, iar eu astăzi, la 21 de ani, vreau să-ncep o altă viață în care nu mai e timp pentru joaca de-a gânditul lui Trebuie, și să mă las ușor rezemată pe valurile lui Sunt. Pentru că sunt și la naiba! E minunat!

– Articol scris Cristiana Clucencu


Vă invităm să aruncați un ochi și la alte opinii scrise de studenți, dar în categoria recenzii, unde sigur veți găsi un joc care să vă ocupe timpul.

Vrei să fii la zi cu activitatea noastră? Te invităm să ne urmărești și pe Facebook sau Instagram.